Intră acum și în grupul de
Candidatul PD-L la un fotoliu de deputat pe Colegiul 1 Suceava, Sanda-Maria Ardeleanu i-a desființat pur și simplu proiectele de lege cu care fostul prefect Alexandru Băișanu s-a lansat în campanie de câteva zile. Ardeleanu a spus despre aceste proiecte că sunt de fapt doar valoroase „cantitativ” și că sesizează în ultima perioadă un fenomen ciudat la contracandidații săi: „ziua și proiectul”.
„Foarte multe din ele sunt irealizabile. Văd proiecte care poartă diverse nume și vin pe niște idei abracadabrante, cum ar fi capitalizarea Bucovinei. Dorim și noi să știm care este conținutul acestei legi. După părerea noastră nu e decât o reverie silvico-mistică pentru că nu are niciun fel de suport în vreun program de guvernare”, a spus foarte tranșant Sanda Ardeleanu.
Din punctul său de vedere, proiectele propuse de Băișanu nu au suport în rândul administrației locale sucevene sau a celei județene. Ardeleanu a mai spus că proiectele pe care le susține ea sunt pe domeniul educației și cel al protecției sociale, „însă ele au fundament foarte clar în programul de guvernare al PD-L”.
„Îmi pare rău că există persoane, doctori în epistemologie (referire directă la Băișanu care este epistemolog-n.n.) care nu știu să citească un text sau nu vor să citească în mod corect pentru că una e să spui ce ai făcut și alta e să susții ceva pe baza unor sondaje, a unor studii, unele proiecte”, a conchis Sanda Ardeleanu.
Intră acum și în grupul de