Spitalul Județean are un nou șef: Vasile Rîmbu


Intră acum și în grupul de

Prin Ordin de ministru, Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava are un nou șef interimar. Adjunctul Direcției de Finanțe Suceava, Vasile Rîmbu, a fost numit în funcția de manager general, înlocuind-o astfel pe dr. Doina Elena Ganea, aflată la conducere cu titlu interimar, aceasta deținând prin concurs și funcția de director medical. Ordinul semnat de ministrul Sănătății Publice, Eugen Nicolăescu, a ajuns la Autoritatea de Sănătate Publică (ASP) Suceava luni, iar potrivit documentului, Vasile Rîmbu va prelua șefia Spitalului Județean începând cu data de 20 noiembrie și va rămâne la conducere până la organizarea unui nou concurs.

Doina Elena Ganea nu a dorit să facă nici un comentariu cu privire la înlocuirea sa în funcția de manager general. De fapt aceasta a precizat în numeroase rânduri că nu dorește acest post, de aceea nici nu s-a înscris la concurs.

Pe de altă parte, șeful ASP, dr. Alexandru Lăzăreanu a precizat că Vasile Rîmbu „are experiență, a condus și Garda Financiară și cred că la o instituție ca spitalul trebuie o experiență managerială pe care el o are din plin”. În opinia șefului ASP Suceava, această numire este „o decizie înțeleaptă”, în comparație cu cea anterioară, prin care Ovidiu Neamțu era desemnat să conducă destinele Spitalului Județean.

“Este o schimbare de 180 de grade. Vasile Rîmbu este un om care are experiență, care a condus instituții importante. Nu există comparații între cei doi și cred că va face echipă bună cu dr. Ganea, că nu vor exista conflicte între ei și împreună vor duce spitalul înainte. Eu îl cunosc pe Vasile Rîmbu, știu că este un om capabil, iar dacă are nevoie de sprijin i-l voi acorda în mod necondiționat. Eu întotdeauna am sprijinit unitățile sanitare pentru a-și îmbunătăți activitatea”, a afirmat Alexandru Lăzăreanu, cu precizarea că nu știe cine l-a propus pe Rîmbu în această funcție.

Decizia ministrului Nicolăescu vine la aproximativ două săptămâni, după ce omul de afaceri Ovidiu Neamțu a fost respins cu media 7,03 la examenul pentru obținerea postului de șef al Spitalului Județean. Acesta a obținut 8,40 la testul-grilă, dar la fiecare din celelalte două probe nu a luat minim 7, ci 6,10 pentru proiectul de management și 6,58 la interviu. Anul acesta, Ovidiu Neamțu a fost, pentru două zile, șeful Spitalului Județean. Acesta a fost instalat la conducerea instituției medicale, prin ordin al ministrului Nicolăescu, în data de 10 martie, și două zile mai târziu și-a dat demisia. Numirea lui a atras critici vehemente din partea unor șefi de instituții publice și lideri de partide politice de la nivel local și județean. Postul de șef al Spitalului Județean a rămas vacant la începutul lui 2008, după demiterea economistului Costică Dăscăliuc, pentru management defectuos, interimatul fiind asigurat pe toată această perioadă de către directorul medical al spitalului, Doina Elena Ganea.


Intră acum și în grupul de