Alegeri parlamentare 2008 : Nechifor: „PD-L candidează pe liste”


Intră acum și în grupul de

PSD Suceava condamnă folosirea în campania electorală a PD-L Suceava a imaginilor unor persoane care nu candidează în alegerile parlamentare. Eurodeputatul PSD de Suceava, Cătălin Nechifor, care candidează la Camera Deputaților în Colegiul 4 Fălticeni, a declarat, miercuri, că spre deosebire de celelalte partide politice, PD-L merge în campania electorală cu competitori politici care nu candidează, în timp ce candidații acestei fomațiuni politice sunt mai puțin vizibili decât persoane din partid care nu se află în cursa electorală. „PD-L candidează pe liste în timp ce restul candidaților, de la celelalte partide, se prezintă la vot uninominal în fața electoratului”, a spus Nechifor, care i-a numit pe cei de la PD-L „listaci”.

Candidatul PSD pentru un mandat de deputat a arătat că pe lista PD-L se află Theodor Stolojan, care nu candidează, președintele PD-L Suceava, Gheorghe Flutur, care nu candidează și primarul Sucevei, Ion Lungu, care nu candidează, iar candidații sunt prezentați având în spate aceste persoane.
Nechifor a ținut să subliniat că sistemul de vot uninominal înseamnă „o schimbare profundă” a modului în care se votează. „La alegerile uninominale se votează candidați și nu liste și nici oameni din umbră”, a precizat europarlamentarul sucevean.

El s-a arătat surprins că în discursurile publice, președintele PD-L Suceava, Gheorghe Flutur, se adresează alegătorilor cărora le spune, referindu-se la Nechifor, că „copchilul acesta nu ar trebui să candideze”. Nechifor consideră însă că are dreptul să candideze având 34 de ani, trei masterate, este europarlamentar și are calificarea necesară pentru a fi un parlamentar competent.


Intră acum și în grupul de