Directorul executiv al gigantului Unilever, Paul Polman, a vizitat fabrica Betty Ice din Suceava. Vizita este considerată istorică pentru că e pentru prima dată când un CEO al acestei firme vine în România

 Directorul executiv al gigantului producătorului de bunuri de larg consum cu o cifră de afaceri anuală de 50 de miliarde de euro, Unilever, Paul Polman, a vizitat, miercuri, la Suceava, fabrica Betty Ice, unitate care a intrat recent în portofoliul grupului, au declarat surse apropiate situației.

Sursa foto Unilever

Potrivit surselor citate, directorul executiv al Unilever a fost încântat de fabrica de înghețată de la Suceava.

Paul Polman a plecat ulterior la București.

Vizita lui Paul Polman în România a fost anunțată, săptămâna trecută de James Simmons, care coordonează local Unilever.

El a apreciat ca fiind o vizită istorică pentru că este pentru pentru prima dată când un director general al Unilever vine în România.

„Aşteptăm CEO-ul companiei în vizită, ceea ce arată cât de importantă este România pentru grup“, a anunțat James Simmons, managing director Unilever pentru Europa Centrală şi de Sud.

Paul Polman este Directorul executiv al Unilever din ianuarie 2009. Sub conducerea sa, Unilever are o viziune ambițioasă de a separa total creșterea companiei de amprenta generală asupra mediului și de a crește impactul social pozitiv prin Planul Unilever pentru un Stil de Viață Sustenabil.

Proprietarul Betty Ice, suceveanul Vasile Armenean a confirmat, la sfârșitul lunii ianuarie tranzacția din domeniul producției de înghețată, respectiv preluarea Betty Ice de gigantul Unilever.

“În 23 de ani am dezvoltat o afacere extraordinară în România. Suntem mândri că Betty Ice, brandul de înghețată românesc numărul 1, va intra în portofoliul producătorului de înghețată numărul 1 din lume. Istoria noastră în România și viziunea Unilever sunt combinația ideală pentru viitorul brandului Betty Ice. Le mulțumim consultanților noștri, profesioniști adevărați care au asigurat derularea lină a tranzacției”, a declarat Vasile Armenean.

Vasile Armenean va conduce o companie formată în urma preluării Betty Ice de divizia de înghețată din cadrul Unilever South Central Europe. (T.B.)