(FOTO VIDEO)17 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce un autocar din Belarus în care se aflau 43 de copii s-a răsturnat la Dărmănești

Planul Roșu de intervenție a fost activat, duminică seara, în județul Suceava după producerea unui accident în care a fost implicat un autocar în care se aflau ca pasageri mai mulți copii.

Autocarul răsturnat la Dărmănești era din Belarus, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Suceava, comisar Ionuț Epureanu.

El a spus că în autocar se aflau 50 de persoane, din care 43 de copii, din care opt au avut nevoie de îngrijiri medicale, șapte copii și un adult, dar rănile sunt ușoare.

Ulterior, ISU Suceava a anunțat că 16 copii și un adult vor ajunge la SJU Suceava pentru a primi îngrijiri medicale, aceștia neavând răni grave.

La locul accidentului au fost trimise mai multe echipaje, respectiv o autospecială de descarcerare, o autospecială pentru transport personal și victime multiple, o ambulanță SMURD și patru ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță Suceava.

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, slt Alin Găleată, a declarat că, din fericire, în urma accidentului nu au fost persoane rănite grav.

El a menționat este că pasagerii urmează să fie cazați în această noapte în comuna Dărmănești cu sprijinul primarului din comună, urmând să-și continue traseul după ce va fi trimis un alt autocar să-i preia.

.(N.B.)

foto video ISU Suceava