Un elev al Colegiului Naţional “Ştefan cel Mare” Suceava, Eduard Valentin Dumitrescul, medaliat cu bronz la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori de la Timişoara

Un elev al Colegiului Naţional “Ştefan cel Mare” Suceava, Eduard Valentin Dumitrescul, care a absolvit clasa a VIII-a şi a fost admis cu media 10 la acelaşi colegiu, a obţinut medalia de bronz la cea de a XII-a ediţie a Olimpiadei Balcanice de Informatică pentru Juniori, desfăşurată  la Timişoara.

Olimpiada Balcanică de Informatică pentru seniori (ediția a 26-a) și Olimpiada Balcanică de Informatică pentru juniori (ediția a 12-a) se desfăşoară la Timișoara, în perioada 7 – 13 iulie 2018.

 

Potrivit site-ului dedicat acestor competiţii, la cea de a XII-a ediţie a Olimpiadei Balcanice de Informatică pentru Juniori participă echipaje din Bosnia şi Herzegovina, Bulgaria, Cipru,Grecia, Macedonia, Republica Moldova, România şi Serbia.

 

Conform regulamentelor de organizare, participanţii la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori sunt elevi din învăţământul secundar, cu vârsta de până la 15 ani şi jumătate, iar fiecare echipă are în componență maximum patru elevi și este coordonată de doi profesori, iar ţara care găzduieşte competiţia are dreptul să înscrie două echipe.

 

Cele două competiţii sunt organizate de Ministerul Educației Naționale, Inspectoratul Școlar Județean Timiş şi Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Timiș, Primăria Timişoara, Universitatea de Vest, Universitatea Politehnică şi unităţi de învăţământ din municipiul Timişoara.

Contactat telefonic, Eduard Valentin Dumitrescul a declarat pentru NewsBucovina că este foarte mulţumit de rezultatul obţinut apreciind că subiectele din concurs au fost “destul de grele”.

Elevul ştefanist a spus că în pregătirea sa pentru această competiţie a beneficiat de sprijinul profesorilor Daniela Marcu şi Liviu Pînzaru, de la Palatul Copiilor din Suceava.

(L.B.)