Acasă Actualitate Motocicletă furată din curtea bisericii Sf. Mina

Motocicletă furată din curtea bisericii Sf. Mina


Intră acum și în grupul de

Un sucevean din cartierul Obcine, ce își parca motociclul în curtea bisericii Sf. Mina a rămas fără vehicul, după ce acesta a fost furat. Potrivit IPJ Suceava, joi, la ora 13.00, C. CONSTANTIN, în vârstă de 28 de ani, din municipiul Suceava, a sesizat că persoane necunoscute i-au sustras motociclu marca „XIONGTAI”, ce se afla parcat în curtea bisericii Sf. Mina din municipiul Suceava. Echipa operativă a demarat verificările și în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că reclamantul C. CONSTANTIN ținea parcată motocicleta în curtea bisericii Sf. Mina din municipiul Suceava, cartier Obcine, având-o asigurată cu ajutorul sistemului de blocare al roții din față. În jurul orei 12.00, a constatat lipsa acesteia din locul de parcare.

Lucrătorii Serviciului de Investigații Criminale continuă cercetările pentru găsirea motocicletei și identificarea autorilor.



 


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version