Intră acum și în grupul de
Unirea Urziceni a înregistrat primul rezultat de egalitate în acest tur de campionat, după ce a remizat, scor 1-1, cu FC Timișoara, pe propriul teren, într-un meci din etapa a 16-a a Ligii I. În primele 15 etape, formația lui Dan Petrescu obținuse 11 victorii și pierduse patru întâlniri.
Meciul a început cum nu se putea mai bine pentru ialomițeni, care au deschis scorul încă din minutul patru. Marius Onofraș a primit o minge în propriul careu, a trecut de slovacul Cisovsky și l-a învins pe Pantilimon cu un șut de la 16 metri. Gigel Bucur a restabilit însă egalitatea în minutul 27, cu un șut de la șase metri.
În urma acestui rezultat, Unirea Urziceni se menține pe primul loc în clasamentul Ligii I, cu 34 de puncte, cu două mai mult decât Dinamo, în timp ce Timișoara are 26 de puncte, însă, dacă i s-ar acorda înapoi cele 6 puncte, ar ajunge la rândul ei cu 32 de puncte.
Intră acum și în grupul de