DIICOT Suceava:Zece persoane reținute în urma a 38 de percheziții făcute în zona Ulma-Vicovu de Sus și București pentru destructurarea unui grup de contrabandiști. Au fost confiscate pachete de țigări, bani, telefoane mobile și 19 autoturisme de teren


Intră acum și în grupul de

 

Un număr de zece suspecți de constituire a unui grup infracțional organizat și contrabandă au fost reținuți de de DIICOT Suceava în urma unei acțiuni realizată de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din Suceava, cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

În acest caz au fost făcute, luni, 38 de percheziţii la domiciliile unor persoane bănuite de constituirea unui grup infracţional organizat şi contrabandă, iar polițiștii au ridicat în vederea confiscării peste 268.000 de ţigarete, autoturisme de teren, bani, telefoane mobile şi cartele SIM utilizate în activitatea infracţională în timp ce zece  persoane au fost reținute pentru 24 de ore.

DIICOT Suceava arată că în perioada septembrie 2017 – iunie 2018, procurorii  acestei structuri de parchet au anchetat activitatea infracțională a mai multor persoane care aveau preocupări infracționale pe linia contrabandei cu țigarete de proveniență extracomunitară pe raza județului Suceava.

Ca urmare a activităților de urmărire desfășurate în cauză, a rezultat faptul că, începând cu luna septembrie 2017, pe raza comunei Ulma și a orașului Vicovul de Sus, judeţul Suceava, a acționat un amplu grup infracțional organizat transfrontalier, constituit la o data anterioară, din care fac parte cetățeni români și ucraineni, specializat în traficarea de țigarete de proveniență extracomunitară.

Potrivit cercetărilor, membrii grupului infracţional introduceau ţigaretele din Republica Ucraina în România, prin frontieră verde, adiacentă localităților respective, transportul din proximitatea frontierei de stat și depozitarea temporară, cât și de valorificarea  en-gross către beneficiari de pe raza județului Suceava și mai ales din orașul Vicovul de Sus, dar și către beneficiari de pe raza altor localități din țară.

Sursa citată arată că în perioada septembrie 2017 – iunie 2018, au fost efectuate opt activități de capturare legendată a unor cantități de țigarete de proveniență extracomunitară, în cantitate totală de aproximativ 148 de  baxuri (aproximativ 74.000 de pachete) de țigarete de proveniență extracomunitară.

Potrivit Poliției Județene Suceava, luni, polițiștii specializați în investigarea criminalității economice din Suceava eu efectuat 38 de percheziții, din care 37 în județul Suceava și una în București, la domiciliile unor persoane bănuite de contrabandă cu ţigări de provenienţă extracomunitară.

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate  au fost ridicate 13.389 pachete (aproximativ 27 de baxuri) cu țigarete de proveniență extracomunitară, 19 autoturisme, între care majoritatea tip Jeep, sumele de 63.660 lei, 10.250 euro și 720  pounds, 106 telefoane mobile, 96 de cartele telefonice, 3 lap-top-uri, 3 hard – disk-uri, înscrisuri și acte, un binoclu, 7 stații de emisie – recepție cu acumulatori, precum și un număr de 11 comprimate de ecstasy.

 

În baza mandatelor de aducere emise, 11 suspecţi au fost conduşi la sediul unităţii de parchet în vederea audierilor şi a dispunerii măsurilor legale, iar față de zece dintre persoanele în cauză s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca nouă dintre ele să fie prezentate instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

 

Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Suceava, sub coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T.-S.T. Suceava, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale, identificării şi tragerii la răspundere penală a tuturor participanţilor, arată sursa citată.(N.B.)


Intră acum și în grupul de