Alegeri parlamentare 2008 : Podul de la Lipoveni a fost redeschis circulației cu sprijinul candidatului PD-L, Ioan Bălan


Intră acum și în grupul de

Podul care leagă satul Lipoveni de comuna Mitocu Dragomirnei, afectat în urma calamităților din vara acestui an a fost inaugurat duminică, în prezența autorităților locale și județene și redat circulației. Alături de oficialități, la eveniment a participat și candidatul PD-L la un mandat de deputat în Colegiul 2 Burdujeni, Ioan Bălan, care în calitate de consilier județean s-a ocupat de alocarea fondurilor necesare reabilitării obiectivului.
Potrivit lui Bălan, fără acest pod sătenii din Lipoveni erau practic izolați, fiind obligați să străbată 11 kilometri în plus pentru a ajunge în comuna Mitocu Dragomirnei. Candidatul PD-L a ținut să sublinieze că această investiție, în valoare de peste trei miliarde de lei vechi, este prima din seria investițiilor de care vor beneficia locuitorii acestui sat, cărora le-a promis că-i va ajuta să reabiliteze școala și grădinița.

„Este pentru prima dată după Revoluție când se face ceva concret pentru satul Lipoveni. Asta ca urmare a implicării ferme a administrației județene reprezentată de președintele Gheorghe Flutur și a administrației locale al cărei exponent este primarul Dănuț Solcanu. Modul în care sunt tratați de către conducerea Consiliului Județean și a Primăriei le dă celor din satul Lipoveni certitudinea că vor avea parte în viitor și de alte investiții necesare comunității”, a declarat Ioan Bălan.
 
 


Intră acum și în grupul de