Fotbal : Adi Mutu prins de carabinieri cu un “bărbat dubios” în portbagaj


Intră acum și în grupul de

Internaționalul român Adrian Mutu a ajuns de râsul italienilor, după ce a căzut victima unei farse la celebra emisiune de divertisment Scherzi a Parte, a anunțat site-ul oficial al Fiorentinei. Mutu se alătură astfel unui lung șir de vedete din fotbalul italian care au fost păcălite de realizatorii respectivei emisiuni, precum Alessandro Del Piero, Francesco Totti, Gianluigi Buffon, Gennaro Gatusso sau Marco Materazzi.
Conform CanCan, la finalul unui antrenament efectuat alături de colegii săi de la Fiorentina, Mutu s-a suit în mașină și a plecat grăbit spre casă, unde îl așteapta Consuelo și cele două fetițe. Cu puțin timp înainte să ajungă la reședința sa, polițiștii i-au făcut însă semn lui Adi să tragă pe dreapta. Deși spera că totul se va rezolva ca de obicei cu o poză pentru fiecare polițist și câte un autograf pentru copiii lor, Mutu a rămas surprins când aceștia i-au cerut actele și l-au rugat să deschidă portbagajul mașinii.
În acel moment, Mutu a părut mai surprins decât carabinierii, când a văzut că în portbagaj era închis un bărbat dubios, care era un urmărit general. Oamenii legii i-au spus lui Mutu că situația sa este delicată și că trebuie să îi însoțească la secție, fiind posibil să fie și arestat.
Adi era uluit, scrie CanCan, însă zâmbetul i-a revenit pe buze după câteva minute bune, când i s-a spus că este vorba despre o farsă. Episodul cu Mutu va fi transmis pe Canale 5 la începutul lui 2009. Emisiunea a făcut peste 500 de farse unor celebrități din Italia, dar și unor vedete internationale. Kevin Kostner, Flavio Briatore, Dustin Hoffman și Adriano Galliani sunt alte nume grele care au căzut victime.
 


Intră acum și în grupul de