Intră acum și în grupul de
Romică Andreica, deputat PD-L în Parlamentul României și candidat pentru un nou mandat în colegiul 4 Fălticeni, îi răspunde lui Cătălin Nechifor referitor la provocarea făcută de acesta la o dezbatere publică:
”Accept oricând și oriunde o întâlnire cu Nechifor pe bază de proiecte. Mă întreb ce aș putea discuta despre proiecte cu Nechifor, în condițiile în care acesta nu are nici un program electoral pentru Fălticeni și zona Fălticeni. Am citit și eu toate materialele care sunt distribuite de PSD și nu am găsit nici măcar o singură referire la Fălticeni sau zonă. Mai mult, intr-un material PSD, Nechifor se laudă nici mai mult nici mai puțin, decât că a reușit în calitate de europarlamentar să facă REFORMA AGRICULTURII. Cred că a copiat fraza din manualul de la CUASC al mentorului său Gavril Mârza.
Vreau să știe toată lumea că sunt singurul candidat care a avut deja o confruntare televizată cu contracandidatul său. Este de referință pentru emisiunile electorale acea dezbatere televizată între mine și Nechifor, din care Nechifor a ieșit cu coada între picioare și după care a fost băgat în ședință de cei din PSD. Nechifor mai avea puțin și îl suna pe Geoană sau pe Joseph Borel să vină și să-l apere.De atunci și pană acum, Nechifor nu face decât să se plângă, să se victimizeze și să caute revanșa.
Sunt dispus oricând să îl înfrunt pe Nechifor pentru a demonstra încă odată că acesta nu este decat o marionetă ce face exerciții de oratorie în fața oglinzii și atât. Acest personaj este precum o conservă uriașă, frumos decorată în exterior, dar în care nu se află nimic sau poate cel mult o gogoașă. Eu cred că am demonstrat cine și cum este adevăratul Nechifor iar dacă nu i-a ajuns sunt dispus să îmi sacrific din timpul meu de campanie și să îi desenez eventual, ce înseamnă să și faci ceva pentru comunitatea în care trăiești și nu doar să dai din gură și să pozezi în gigolo cu ochi albaștri.
De unde dragostea de Fălticeni a lui Nechifor și Mârza, acum, după ce timp de 8 sau 16 ani au păstorit județul și au uitat complet că există această zonă. Aș vrea să aflu de la Nechifor despre măcar 1(un) leu sau 1(un) euro adus de el pentru această zonă, în calitate de director în C.J. sau europarlamentar . Vă spun sigur că nu există așa ceva, dar cât despre asta, Dl. Nechifor doarme bine noaptea (după cum se vede) și vrea să încerce și băncile din Parlamentul României.
Astept, atat eu cat si colegii mei din PDL, o confruntare ANDREICA – Nechifor, VITCU- Mârza si DEDIȚÃ- Stan, si va propunem ca aceasta dezbatere sa fie făcută simultan, pentru ca dezvoltarea zonei Fălticeni trebuie privită in ansamblu și nu doar punctual. Așteptăm să stabiliți locul și data la care să fie această dezbatere in 6(șase) : 3(trei) cu Ei și 3(trei) cu Voi”.
Intră acum și în grupul de