Guvernul anunță că alocă bani pentru finalizarea lucrărilor la DN 18. Suma necesară pentru încheierea lucrărilor este de 91,6 milioane de lei. Tronsonul Șesuri – Cârlibaba trebuia să fie finalizat în 15 mai 2018, iar pentru Cârlibaba – Iacobeni termenul e 15 noiembrie 2018


Intră acum și în grupul de

 

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, joi seara, că la rectificarea bugetară din această lună urmează să fie alocate fonduri suplimentare pentru Ministerul Transporturilor și că se asigură finanțarea pentru finalizarea lucrărilor de modernizare a drumul național DN 18.

Suma necesară pentru încheierea lucrărilor este de 91,6 milioane de lei, dar premierul Viorica Dăncilă nu a precizat în declarație suma ce va fi alocată.

„Pentru prima dată în ultimii patru ani, Transporturile vor primi bani în plus la rectificarea bugetară. Sumele suplimentare sunt destinate susţinerii proiectelor de investiţii din domeniul infrastructurii de transport, dar şi pentru achiziţia unui simulator de zbor pentru Şcoala de Aviaţie.Se asigură sumele necesare pentru finalizarea modernizării DN 18 pe segmentul Baia Mare – Sighetu Marmaţiei – Iacobeni”, a declarat Dăncilă.

Ministerul Transporturilor arăta în urmă cu circa o lună, într-un răspuns la o întrebare adresată de deputatul PNL de Suceava, Angelica Fădor, că va solicita sume suplimentare la rectificarea bugetară pentru continuarea investițiilor la DN 18.

„Ministerul Transporturilor a fundamentat la elaborarea proiectului de buget pe anul 2018 necesitatea asigurării întregii sume pentru finalizarea obiectivului DN 18. Însă, urmare constrângerilor bugetare, Ministerul Finanțelor Publice a alocat pentru programul de reabilitare și modernizare a drumurilor naționale o sumă cu mult sub cea necesară / solicitată”, se arată în răspunsul Ministerului Transporturilor la o solicitare a deputatului Angelica Fădor.

În document se mai preciza că pe parcursul implementării proiectelor, în funcție de progresul lucrărilor pe fiecare proiect, se vor redistribui sumele așa încât să fie cheltuite toate alocațiile aprobate prin Legea nr. 2/ 2018 a bugetului de stat.

„De asemenea, la rectificarea bugetului de stat pe anul 2018, Ministerul  Transporturilor va solicita  sume suplimentare pentru Programul  de reabilitare/ modernizare a drumurilor naționale, inclusiv pentru drumul național DN 18”, preciza secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ion Iordăchescu.

Deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor a întrebat, în Parlament, pe ministrul Transporturilor, Lucian Șova, dacă vor fi menținute termenele privind finalizarea reabilitării DN 18 în condițiile în care suma necesară pentru încheierea lucrărilor este de 91,6 milioane de lei, iar bugetul alocat pentru întreaga țară este de 65,3 milioane de lei.

Fădor arată că în cursul anului 2016 au fost semnate contractele de lucrări pentru reabilitarea DN 18 Moisei – Iacobeni, dar DN 18 a fost împărțit în patru loturi distincte,  din care loturile 3 și 4 se află pe raza județului Suceava unde lucrările sunt mult întârziate.

Astfel, lotul 3 Șesuri – Cârlibaba, km 180+850 – km 199+400 a avut data de începere 15 septembrie 2016, iar data preconizată de finalizare a fost 14 septembrie 2017 și are data revizuită de finalizare 25 mai 2018 în timp ce lotul 4 Cârlibaba – Iacobeni, km 199+400 – km 220+088 a avut data de începere 15 martie 2017, iar data de finalizare preconizată este 15 noiembrie 2018.

 

„Îngrijorarea mea este alimentată și de faptul că în ultimii ani, în contextul politic creat de alianța aflată la guvernare, am asistat la promisiuni neonorate, stabilirea de termene fără pic de realism, întârzieri justificate sumar și lipsă de transparență în ceea ce privește stadiile realizării lucrărilor”, a conchis Fădor. (T.B.)


Intră acum și în grupul de