Alegeri parlamentare 2008 : Vasile Dediță se bazează pe sprijinul echipei PD-L


Intră acum și în grupul de

Candidatul PD-L pentru un mandat de deputat în colegiul Fălticeni 5, Vasile Dediță, a declarat că în cadrul întâlnirilor pe care le-a avut cu oamenii din colegiul său, a preferat să le explice acestora rolul pe care îl are un parlamentar ales, în loc să folosească promisiuni electorale fără acoperire. "Rolul nostru este să promovăm legi ce conduc la rezolvarea  problemelor din colegiile noastre  și, de asemenea, să sprijinim acele inițiative legislative bune, indiferent că vin de la un partid sau altul. Degeaba promitem tot felul de lucruri, dacă nu suntem conștienți de rolul pe care îl avem și de atuurile pe care le avem. Eu refuz să promit lucruri pe care nu le pot face", a ținut să sublinieze Vasile Dediță.

Omul de afaceri sucevean și-a exprimat convingerea  că cele șapte obiective ale  sale ca parlamentar vor căpăta forma unor proiecte de lege, care vor duce la îmbunătățirea condițiilor în colegiul pe care îl va reprezenta. " Primul din cele șapte obiective asumate va fi promovarea unui proiect de lege privind atragerea de fonduri la bugetul  fiecărui consiliu local prin atribuirea în folosință a resurselor locale", a spus Dediță, făcând referire la resursa de balast, importantă în localitățile colegiului în care candidează, care sunt traversate de râurile Moldova și Siret.

Printre proiectele legislative pe care le va susține candidatul PD-L în mandatul de deputat se numără și sprijinirea înființării asociațiilor agricole, crearea  condițiilor necesare de cultivare și desfacere a produselor agricole  din asociațiile și gospodăriile țărănești, modernizarea drumurilor comunale, asigurarea iluminatului public obligatoriu pe drumurile din comune, extinderea rețelei de apă și canalizare în fiecare casă și înființarea în fiecare primărie a unui birou ce urmează a fi folosit prin rotație de parlamentarii zonei, notari publici și avocați.

Potrivit lui Dediță, atuul parlamentarilor suceveni în umătorul mandat îl constituie sprijinul de care se vor bucura din partea președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur și a viitorului premier anunțat, Theodor Stolojan. "La Suceava, noi, parlamentarii, avem un atu foarte important: președintele Consililui Județean este Gheorghe Flutur, un om al faptelor, care va sprijini dezvoltarea întregului județ nu doar pe anumite zone cum s-a întâmplat până acum. Avându-l pe el la conducerea județului, este o certitudine ca  cererile  legate de problemele din orice colegiu care  pot fi rezolvate la nivel local, se vor rezolva. Dacă ne gândim și la faptul că  următorul guvern va fi unul PD-L, atunci vom avea și atuul unui prim ministru care va sprijini județul Suceava, în persoana lui Theodor Stolojan ", a conchis candidatul PD-L pentru Camera Deputaților, Vasile Dediță.


Intră acum și în grupul de