Ion Lungu salută desemnarea unui constructor pentru finalizarea rutei ocolitoare a Sucevei: Să finalizăm odată această rută ocolitoare ce va avea un impact important în fludizarea traficului în municipiu


Intră acum și în grupul de

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a salutat, marți, selectarea unui constructor pentru finalizarea lucrărilor la ruta ocolitoare a municipiului Suceava.

„Mă bucură faptul și în calitate de inițiator al acestui proiect”, a spus Ion Lungu menționând că a văzut că s-a adjudecat proiectul.

„Doamne Ajută! Să înceapă lucrările, să finalizăm odată această rută ocolitoare ca va avea un impact destul de important în ceea ce privește fluidizarea traficului în municipiul Suceava”, a spus Ion Lungu.

Firma Autotehnorom a fost declarată câștigătoare a licitației organizate de DRDP Iași în vederea finalizării lucrărilor la șoseaua de centură a municipiului Suceava, urmând ca săptămâna viitoare să fie semnat contractul dacă nu sunt contestații.

Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, a declarat, recent, că dacă lucrurile vor trena, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin Antrepriza de Construcții, va prelua această lucrare și o va finaliza în regie proprie. (T.B.)

 


Intră acum și în grupul de