Minivacanța de Sf. Maria cu furtuni. ANM anunță instabilitate atmosferică accentuată de marți seara până vineri. Vor fi furtuni cu descărcări electrice și averse cu caracter torențial

Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți la prânz, o informare meteo privind periode cu manifestări de instabilitate atmosferică de marți seara până vineri.

Astfel, meteorologii arată că în cursul serii de marți (14 august) și al nopții de marți spre miercuri (14/15 august), în regiunile vestice și nordice gradul de instabilitate atmosferică va fi accentuat și local se vor semnala intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, descărcări electrice, averse cu caracter torențial și grindină.

Totodată, ANM precizează că în zilele de miercuri (15 august), joi (16 august) și vineri (17 august), mai ales în cursul după-amiezilor și al serilor, în Maramureș, Transilvania, nordul Crișanei și al Moldovei, precum și în zonele montane și submontane vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin ploi ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor putea lua și aspect de vijelie și izolat grindină.

      În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 20 l/mp și izolat 30…40 l/mp, adaugă sursa citată. (N.B.)