Acasă Actualitate Consulul onorific al României în Ho Shi Min, Tran Thi Thanh Nhan,...

Consulul onorific al României în Ho Shi Min, Tran Thi Thanh Nhan, va realiza un film documentar de promovare a Bucovinei. O delegație din Vietnam a vizitat județul Suceava la invitația deputatului Alexandru Băișanu


Intră acum și în grupul de

  O delegație  din Republica Socialistă Vietnam, condusă de Tran Thi Thanh Nhan, consul onorific al României în Ho Shi Min, a purtat, joi, discuții la  Prefectura Suceava, în cadrul unei vizite pe care a desfășoară în România la invitația președintelui grupului de prietenie româno-vietnamez, din Parlamentul României, deputatul de Suceava Alexandru Băișanu.

.

Din delegație, care a fost însoțită de Alexandru Băișanu, au mai făcut parte ambasadorul României în Vietnam, dl Valeriu Artenie, și soția sa.

Subprefectul Silvia Boliacu  a salutat prezența la Suceava a delegației din Vietnam și a felicitat-o pe doamna Tran Thi Thanh Nhan pentru proiectul de a realiza un film documentar despre Bucovina, promovând astfel valorile acesteia.



Boliacu a prezentat județul Suceava și a arătat că autoritățile sucevene sunt constant preocupate în promovarea turismului.

“Ne preocupăm în permanență pentru atragerea de fonduri interne  și europene pentru proiectele de promovare a turismului”, a menționat subprefectul Silvia Boliacu.

La rândul său, ambasadorul Valeriu Artenie a mulțumit pentru primire arătând că este o mare onoare pentru el să viziteze județul Suceava, alături de consulul onorific, o personalitate foarte cunoscută.   „Chiar dacă scopul vizitei noastre principal este realizarea unui film de prezentare turistică a României, am dori cu acest prilej să acoperim nu numai dimensiunea turistică a relațiilor noastre, ci și alte domenii de activitate – economică, culturală,  științifică, cu o abordare mai cuprinzătoare”, a spus Artenie. 

În continuare, consulul onorific al României în Ho Shi Min,  Tran Thi Thanh Nhan, a  mulțumit pentru posibilitatea de a ne cunoaște regiunea, a precizat că este prima sa vizită în România și s-a declarat “impresionată”  de cele  văzute până acum. Ea a mulțumit și pentru posibilitatea de a  realiza un  film documentar în România și în județul Suceava, pentru ca  toate  popoarele asiatice să aibă posibilitatea de a cunoaște poporul român  și oportunitățile oferite România.

“În afară de turism, vom acționa pentru a conștientiza cercurile de afaceri din Vietnam asupra oportunităților de a investi  în România, de afaceri cu România, inclusiv cu județul Suceava.  Aș dori să invit oameni de afaceri români să viziteze Vietnamul, pentru a cunoaște oportunitățile de afaceri cu companiile din Vietnam. Totodată, doresc să organizez o misiune de afaceri din Vietnam în România, care, pe de o parte să promoveze exporturile vietnameze, iar pe de alta  și importurile  din România. Încercăm   să identificăm produsele pe care le  putem aduce din România, aceasta ar fi principalul obiectiv al ambasadei și consulatului. Vreau să construiesc ceva durabil pentru relațiile dintre Vietnam și România”,  a declarat consulul onorific al României în Ho Shi Min,  Tran Thi Thanh Nhan.

În cadrul discuțiilor, deputatul Alexandru Băișanu, a precizat că rolul său este de a regla, din punct de vedere legislativ, tot ce se poate pentru dezvoltarea relațiilor de cooperare în  afaceri dintre România și Vietnam.

“Ne dorim să crească exporturile spre România, ne dorim să avem turiști. Bucovina este o zonă  cu predilecție turistică, avem lemn,  avem posibilități de a aduce la vânătoare, în pădurile noastre, oameni de afaceri vietnamezi”, a spus Băișanu.(N.B.)


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version