Două absolvente de liceu şi 12 absolvenţi de gimnaziu din judeţul Suceava au fost premiaţi, joi, pentru rezultatele obţinute la cele două examene naţionale, finalizate cu media 10

Două absolvente de liceu şi 12 absolvenţi de gimnaziu din judeţul Suceava au fost premiaţi, joi, pentru rezultatele obţinute la cele două examene naţionale, finalizate cu media 10, în cadrul unei festivităţi organizate la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, la care au participat şi părinţi şi profesori ai acestor elevi.

Inspectorul şcolar general al ISJ Suceava, profesorul Gheorghe Lazăr, i-a felicitat pe elevi pentru rezultatele deosebite obţinute la Bacalaureat şi la Evaluarea Naţională la clasa a VIII-a, dar şi pe părinţii şi pe profesorii care i-au sprijinit în educarea şi formarea lor.

 

“Aţi dovedit că sunteţi printre cei mai buni la nivelul ţării obţinând două medii de 10 la Bacalaureat şi 12 medii de 10 la Evaluarea Naţională”, a spus Lazăr.

 

Prezent la festivitatea de premiere, subprefectul de Suceava, Silvia Boliacu, a declarat că premierea celor mai merituoşi elevi, care au obţinut media 10 la cele două examene naţionale, reprezintă un eveniment extrem de important.

Ea a spus că şi părinţilor, dar şi profesorilor trebuie să le fie acordată “din oficiu” nota 10, pentru contribuţia lor la educarea elevilor graţie parteneriatului permanent între părinţi, cadre didactice şi şcoală.

„Vreau să apreciez că la nivelul învăţământului judeţean există mulţi copii foarte bine pregătiţi, care nu sunt chiar de 10, dar pe aproape, iar acest lucru se datorează cadrelor didactice care sunt foarte bine pregătite şi aplecate spre procesul de învăţământ. Aş vrea să vă mulţumesc pentru rezultatele voastre, să vă doresc succes pe mai departe, să vă împliniţi visele şi să ajungeţi acolo unde vă doriţi”, a mai spus Boliacu.

La rândul său, inspectorul şcolar general adjunct al ISJ Suceava, profesoara Gabriela Scutaru, le-a urat premianţilor să fie la fel de performanţi în tot ceea ce îşi propun în continuare, fie că sunt în ciclul liceal, fie în învăţământul universitar.

“Noi suntem toţi alături de voi, împreună, pentru că rolul nostru în a organiza examenele naţionale, pe care voi, evident, trebuie să le promovaţi, este acela de a fi pe de o parte alături de voi, pe de altă parte să vă asigurăm absolut toate condiţiile metodologic prevăzute, de aşa natură încât examenele pe care le treceţi să fie nu numai un prag pentru voi, ci în egală măsură să fie şi un eveniment din viaţa voastră. Eu, personal, aşa am văzut întotdeauna examenele pentru fiecare, în dezvoltarea lui personală, un prag, un eveniment. Pentru voi un eveniment fericit, care s-a încheiat cu cea mai mare notă pe care o puteaţi obţine şi este, evident, expresia multor ani de şcoală, a muncii voastre personale, a muncii profesorilor voştri, a susţinerii părinţilor voştri şi împreună, toţi, au contribuit ca voi să reuşiţi acum. Eu vă doresc ca acelaşi succes să îl aveţi şi mai departe, pentru cei care au absolvit liceul, mai departe, în învăţământul universitar, iar pentru cei care au trecut doar pragul Evaluării Naţionale, pentru anii de liceu, care, să nu uitaţi, sunt foarte frumoşi şi pe care trebuie să vi-i faceţi foarte frumoşi!”, a subliniat profesoara Gabriela Scutaru

Absolventele de liceu din judeţul Suceava care au obţinut media 10 la Bacalaureat sunt Cosmina Maria Hriţuc de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” Suceava şi Andra Tofan de la Colegiul Naţional “Petru Rareş” Suceava.

Cele două absolvente au fost premiate pentru performanţele şcolare obţinute la Examenul Naţional de Bacalaureat finalizat cu media 10, primind o diplomă de excelenţă şi un premiu în valoare de 3000 de lei acordat de Guvernul României prin intermediul Ministerului Educaţiei Naţionale.

Absolventa Cosmina Maria Hriţuc a mulţumit tuturor cadrelor didactice care au contribuit la formarea generaţiei din care face parte.

“Vreau să mulţumesc, în primul rând, cadrelor didactice şi aici le includ şi pe doamnele educatoare şi învăţătoare, pentru că am senzaţia că le neglijăm puţin. Dacă în Japonia primii trei ani sunt dedicaţi exclusiv comportamentului şi nu studiului, la noi profesorii, educatorii şi învăţătorii trebuie să le îmbine armonios şi atunci vreau să le mulţumesc tuturor persoanelor care au contribuit la formarea noastră”, a spus Cosmina Maria Hriţuc.

La rândul său, Andra Tofan a declarat că examenul de Bacalaureat a reprezentat o provocare, o experienţă nouă, căreia i-a făcut faţă cu succes, iar nota obţinută la Bacalaureat este rezultatul unei “munci în echipă”.

“Aşa cum am menţionat şi după afişarea notelor la Bacalaureat, mulţumiri tuturor persoanelor pe care le-am întâlnit până în momentul de faţă, profesori, colegi, prieteni, dar şi părinţi, pentru că a fost o muncă de echipă pentru această notă la Bacalaureat.

După cum a spus cineva anterior, Bacalaureatul nu a fost un prag în viaţă, a fost o provocare, o nouă experienţă, nu trebuie să o privim ca pe ceva de care este imposibil să trecem, este pur şi simplu o nouă experienţă care ne formează, indiferent că este vorba despre Bacalaureat sau  Evaluare Naţională şi mă bucur cu sinceritate că am avut ocazia să arăt ceea ce pot şi în al doilea rând să fac cinste şcolii”, a subliniat Andra Tofan.

Cei 12 absolvenţi de gimnaziu care au obţinut media 10 la Evaluarea Naţională la clasa a VIII-a şi au fost premiaţi, joi,  pentru rezultatele deosebite obţinute la acest examen sunt: Alexia Ianoş de la Şcoala Gimnazială nr.10 Suceava, Nicoleta Ceocan de la Şcoala Gimnazială nr.1 Suceava, Maria Andone de la Şcoala Gimnazială nr. 8 Suceava, Cătălina Gabor, Sabin Doboş şi George Cosmin Cîrlan de la Colegiul Naţional “Petru Rareş” Suceava, Alexandru Marian Pîrvu de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” Suceava, Eduard Valentin Dumitrescul şi Sabina Maria Iacoban de la Colegiul Naţional “Ştefan cel Mare” Suceava, Adrian Diaconiţa, Diana Maria Dan şi George Matei Volanschi de la Şcoala Gimnazială “Teodor Balan” Gura Humorului.

Ei au primit diplome şi au fost recompensaţi financiar cu premii în valoare de 1000 de lei fiecare, acordate de MEN.

(Liliana Bujdei)