Intră acum și în grupul de
Deputatul ales în colegiul Fălticeni, Cătălin Nechifor, consideră că discuțiile care au loc între partide înainte de constituirea noului Parlament sunt „ipotetice” și că abia după formarea majorității parlamentare vor putea fi începute discuții serioase privind constituirea guvernului. El s-a arătat, luni, mirat de faptul că PD-L vine la negocierile pentru formarea majorității parlamentare cu persoane care nu vor face parte din viitorul Parlament, cum ar fi Emil Boc, Theodor Stolojan sau Gheorghe Flutur. „În ce măsură pot ei discuta de majoritate parlamentară când ei nu fac parte din Parlament”, s-a întrebat Nechifor, în cadrul unei conferințe de presă.
Prim-vicepreședintele PSD Suceava a făcut apel la „rațiune și calm” până la formarea majorității parlamentare, arătând că în vederea unei viitoare guvernări PSD, poate veni cu o ofertă „consistentă”, având „expertiză” în ceea ce privește actul guvernării. El a arătat că, personal, se pronunță pentru o guvernare gestionată de PSD, iar în anumite sectoare, împreună cu PNL, motivând că ultimii doi ani ai Guvernului Tăriceanu au fost „mai stabili” decât primi doi ani ai guvernării, când din coaliția de guvernământ făcea parte PD. „Cred că o guvernare gestionată de PSD cu PNL în anumite sectoare ar fi benefică”, a spus Nechifor.
Totodată, deputatul PSD a apreciat că nu ar fi bine ca PD-L și președintele Traian Băsescu să dețină toată puterea din țară. „Nu putem accepta ca Traian Băsescu să-și ia toată felia de putere din România”, a conchis Nechifor.
Intră acum și în grupul de