Intră acum și în grupul de
Pompierii fălticeneni au salvat luni seară un cal de la înec. La ora 19:33, prin serviciul 112, a fost anunțat evenimentul, astfel că Detașamentul de Pompieri Fălticeni a intervenit cu o autospecială pentru salvarea calului, împotmolit în albia unui pârâu, proprietarul cabalinei fiind Florin L., din localitatea Fântânele, comuna Spătărești.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina”, la sosirea gărzii de intervenție s-a găsit un cal împotmolit în albia unui pârâu, existând pericolul de înec. Pompierii au trecut la salvarea animalului cu mijloacele specifice aflate în dotare.
Operațiunea s-a încheiat cu succes la ora 21.40, calul, în valoare de cca. 2.500 lei, fiind recuperat fără să fie rănit.
Intră acum și în grupul de