Handbal, Liga Națională : CS Universitatea Suceava la ultimul meci din tur


Intră acum și în grupul de

HC Odorhei – CS Universitatea Suceava, sâmbătă, ora 18
 
În ultima etapă a turului ediției 2008 – 2009 a Ligii Naționale de handbal masculin, CS Universitatea Suceava va întâlni în deplasare formația HC Odorhei. Partida se anunță a fi una extrem de disputată mai ales dacă ne gândim la faptul că formația gazdă vine după trei înfrângeri consecutive, sucevenii pierzând și ei ultimul joc pe teren propriu, cel cu UCM Reșița.
 
Elevii antrenorului Petru Ghervan doresc să regăsească momentul bun din sezonul precedent când au depășit clar formația din Odorhei în momentul în care era chiar lidera campionatului. Sucevenii pot să-i aibă în „vizor” pe Mihalcea, golgheterul gazdelor cu 66 de goluri marcate în acest sezon, Mirko Marceta cel care a înscris 52 de goluri și frații Răpciugă, unii dintre marcatorii constanți din campionat.
 
Partida dintre HC Odorhei și Universitatea Suceava se poate înscrie lejer în seria jocurilor derby din această rundă alături de confruntările UCM Reșița – Dinamo și HCM Constanța – Steaua, disputa fiind una extrem de echilibrată adversara fiind o formație care a depășit pe unele din combatantele mai sus amintite.
 
„Mergem la Odorhei să ne jucăm șansele așa cum am făcut-o și cu alte ocazii. Sper că băieții au reușit să treacă peste înfrângerea cu UCM Reșița și vor reuși să abordeze meciul de la Odorhei cu un moral bun. Va trebui să ne mobilizăm exemplar și să fructificăm fiecare puncte slab adversarului” a declarat antrenorul echipei CS Universitatea Suceava, Petru Ghervan înaintea jocului cu HC Odorhei.
 
Programul complet al etapei:
 
HC Odorhei – CS Universitatea Suceava
 
U Transilvania Cluj – CSM Medgidia
 
HCM Constanța – Steaua MFA București
 
CS H&V Pitești – Poli Timișoara
 
HC Minaur Baia Mare – Energia Lignitul Pandurii Tg. Jiu
 
CSM D&C Oradea – Știința Bacău
 
UCM Reșița – Dinamo Baumit București
 


Intră acum și în grupul de