Diana Maloș va fi înmormântată luni, fără slujbă religioasă


Intră acum și în grupul de

Refuzul autorităților sucevene de a oferi informații alimentează speculațiile legate de moartea Dianei Maloș. Tot mai multe persoane care au cunoscut-o pe tânără cred că aceasta a fost ucisă și, nu că s-a sinucis. Aleasa „Miss Vacanța” la mijlocul acestui an, suceveanca a fost găsită spânzurată la mijlocul săptămânii trecute în parcul Șipote, din municipiul Suceava, într-un copac, la o înălțime de cca. 5 metri și cu mâinile legate. 
Întrebările rămase fără răspuns adresate poliției și medicilor legiști sporesc de la o ora la alta imaginația celor care au cunoscut-o pe Diana. În ultimele 24 de ore scenariile au devenit tot mai numeroase. „Eu o cunosc, că mi-a fost vecină, și nu avea cum să se urce la atâția metri înălțime și niciodată, când era copil nu am văzut-o cățărându-se peste garduri sau prin copaci” declară Elisaveta Urici, vecină a fetei. Nici prietenii nu cred în sinucidere. „Diana era o fire veselă, comunicativă. Nu cred nici în ruptul capului că s-a sinucis. Mai mult, ca sută la sută a omorât-o cineva” spune Cosmin Bălan, prieten al Dianei.  
 
Întrebările fără răspuns se înmulțesc la fiecare discuție iar lumea este tot mai revoltată pentru că anchetatorii nu doresc să ofere informații. Duminică, în fața casei mortuare din Suceava din gura persoanelor aflate acolo se auzea: „Părerea mea e că au omorât-o jos, cum să urce o fată în copac, cu mâinile legate dar vie. S-ar fi zbătut și nu ar fi reușit să o urce. Ea a fost omorâtă jos, poate de niște prieteni pe care îi știa bine, apoi au urcat-o sus, ați văzut și matale că erați acolo, că nu avea nici o urmă de coajă de copac…” Natalica V. este de părere că „probabil au fost cel puțin 3, că altfel nu se putea”. 
În tot acest timp polițiștii cât și medicii legiști refuză orice declarație. Nici familia nu a primit mai multe explicații legate de ancheta derulată, astfel că, nu se știe clar dacă este vorba despre crimă sau sinucidere. Diana Maloș urmează a fi înmormântată luni, la prânz, la marginea cimitirului din Suceava și fără slujba religioasa aferentă, deoarece preoții spun că sinucigașii nu sunt primiți printre „morții de drept”.
Precizăm că medicii legiști au stabilit că tânăra s-a sinucis și au înlăturat orice suspiciune privind existența unei fapte penale. Se spune că anchetatorii ar fi dat peste mai multe însemnări al Dianei Maloș în care aceasta lasă de înțeles că va recurge la acest gest extrem, din cauza faptului că mama sa nu a fost de acord cu relația pe care ea o avea cu un băiat mai în vârstă, din cartierul sucevean Obcini, mama dorind pentru fiica sa un băiat mai cu stare.
Totuși, duminică se vorbea despre faptul că familia fetei ar urma să solicite o contraexpertiză, însă nu dispunea de banii necesari realizării acestui lucru.


Intră acum și în grupul de