Fotbal : Andone ar merge în Rusia cu doi jucători de la CFR Cluj


Intră acum și în grupul de

Ofertat de Amkar Perm, tehnicianul român este hotărât să mai renunțe la bani în schimbul unor transferuri pe care le consideră necesare pentru a-și îndeplini obiectivele și pe care “oficialii” din Perm nu sunt dispuși să le facă. Astfel, “Ando” ezită să semneze și cere răgaz, sperând că va ajunge la o înțelegere cu o altă formație, Dinamo Moscova, grupare care îi doreste pe jucătorii lui CFR Cluj, Culio și Cadu.
Echipa din capitala Rusiei i-a oferit deja un contract de 800.000 de euro pe an plus bonusuri consistente, dar Andone este a doua opțiune pentru postul de antrenor, prima fiind tehnicianul lui Șahtior Donețk, Mircea Lucescu.
În cazul în care Andone va semna cu gruparea moscovita, Culio și Cadu ar urma să ajungă din nou sub conducerea “Fălcosului”, iar clujenii ar putea încasa aproape 5.000.000 de euro. Tot sub comanda sa ar putea fi înregimentat și dinamovistul Adrian Ropotan, despre care impresarul Victor Becali a confirmat că “există discuții” pentru transferul său la Dinamo Moscova.
 


Intră acum și în grupul de