Prima zi de referendum la Suceava marcată de absenteism: În mai multe secții au votat doar trei sau patru persoane. Prezența la urne este de 6,81 la sută


Intră acum și în grupul de

Aproape 41.000 de suceveni au mers sâmbătă la referendum.

Potrivit Biroului Electoral Central după prima zi de vot, în județul Suceava s-au prezentat la urne 6,81 la sută dintre suceveni. Astfel, un număr de 40.987 de suceveni au votat, sâmbătă, în cadrul referendumului național pentru modificarea Constituției privind un articol legat de definirea familiei.

De menționat este că cei din mediul rural au venit în număr mai mic față de cei din mediul urban, fiind 20545 electori prezenți la vot în mediul urban și 20442 în mediul rural.

Cea mai mare prezență, 42,56 la sută, a fost înregistrată la Vatra Dornei la secția de votare organizată la Hotel Bradul unde au votat 378 de alegători

La unele secții de votare au votat doar trei sau patru alegători, cum e cazul secției din Școala Siliștea sau cele din Școala Gimnazială Rotunda, Școala Gimnazială Poiana Micului, ori la secția din Școala generală Stîncuța.

 

Conform datelor centralizate de Biroul Electoral Central, din cei 601.417 de alegători înscriși pe liste permanente în județul Suceava au votat 35.257 de persoane înscrise pe liste permanente, alți 4.934 votanți pe liste suplimentare și 796 au solicitat urna mobilă.

În total, au votat în județul Suceava un număr de 40.987 de persoane, reprezentând 6,81 % din numărul total de alegători.

În municipiul Suceava, prezența la urne în prima zi a referendumului a fost de 8,31 la sută.

Astfel, din cei 104.085 de alegători înscriși, au fost la vot 7.660 de votanți pe liste permanente, 783 votanți pe liste suplimentare, iar în 207 de cazuri a fost solicitată urna mobilă.

În total, în municipiul Suceava au votat 8.650 persoane în prima zi.

Duminică, procesul de votare se reia începând cu ora 7:00 și se va încheia la ora 21:00.

La nivel național prezența la vot a fost de 5,72 la sută după prima zi a referendumului. (N.B.)

 


Intră acum și în grupul de