Autoturism Audi Q7 căutat de autoritățile din Polonia depistat în Vama Siret. Un tânăr polonez care conducea mașina este cercetat pentru tăinuire

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret au depistat un cetăţean polonez care conducea un autoturism marca Audi Q7, ce figura ca fiind căutat de autoritățile din Polonia.

Potrivit purtătorului de cuvânt al STPF Suceava, comisar șef Ilie Poroch-Serițan, în noaptea de vineri în data de 5 octombrie  în jurul orei 00:00, în P.T.F. Siret, s-a prezentat la control pe sensul de ieşire din țară, cetățeanul polonez Darius S., în vârstă de 31 de ani, care conducea un autoturism marca Audi Q7, cu număr de înmatriculare specific Poloniei.

În urma controlului efectuat asupra documentelor de călătorie şi verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează ca fiind bun căutat pentru confiscare sau folosire ca probă în cadrul procedurilor penale, alerta fiind introdusă de către autoritățile din Polonia în cursul aceleiași zile.

În acest caz, polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru tăinuire, iar autoturismul  în valoare de aproximativ 280.000 lei a fost indisponibilizat la sediul poliţiei de frontieră, până la finalizarea cercetărilor.(N.B.)