Neglijența unui fumător a pus în pericol o casă din Stamate


Intră acum și în grupul de

Pompierii au reușit duminică să salveze casa și adăpostul de animale, după ce un fumător a fumat o țigară în apropierea stogurilor de fân din gospodărie. Alarma a fost dată la ora, 13:21 astfel că Detașamentul de Pompieri Suceava împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Fântânele, au intervenit cu trei autospeciale pentru localizarea și stingerea incendiului izbucnit la gospodăria lui Mihai A. din localitatea Stamate, comuna Fântânele.

La sosirea gărzii de intervenție ardea fân din gospodărie, existând pericolul de propagare la casa de locuit și adăpostul de animale. Incendiul a fost lichidat la ora 14.20, focul distrugând 900 Kg. de fân. Pagubele au fost estimate la cca. 1.000 lei.

În urma cercetărilor a reieșit că incendiul a izbucnit din cauza neglijenței unui fumător. Pompierii au salvat casa de locuit și adăpostul de animale, în valoare de cca. 30.000 lei.

 


Intră acum și în grupul de