Primăriile din Suceava, Fălticeni, Rădăuți și Vatra Dornei organizează Revelionul 2008-2009 în stradă


Intră acum și în grupul de

Până la această oră un număr de patru primării din județ au anunțat Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava că vor organiza Revelioane în stradă, și le solicită sprijinul pentru buna desfășurare a manifestărilor. Șeful IJJ Suceava, general de brigadă Eugen Șalar, a declarat marți, în cadrul unei conferințe de presă că între administrațiile locale și instituție au loc acțiuni de informare în vederea realizării planului de măsuri.

Acesta a precizat că în perioada sărbătorilor vor fi dislocate forțe din cadrul Detașamentului Suceava și vor fi trimise în locațiile unde se realizează manifestări în stradă, dar și în stațiunile turistice și traseele montane.
Generalul Șalar a menționat că până la această dată instituția a fost anunțată că revelioane în stradă vor fi organizate de primăriile Suceava, Fălticeni, Rădăuți și Vatra Dornei.

Cât privesc traseele montane, inspectorul-șef al IJJ Suceava a spus că patrulele au primit dotările necesare, respectiv schiuri și costume, ATV-urile au fost echipate cu anvelope de iarnă la fel ca și mașinile 4×4. Vizate în mod special sunt trasele Câmpulung Moldovenesc- Rarău și cele din zona stațiunii Vatra Dornei.    
 


Intră acum și în grupul de