Produsele din Bucovina vor putea fi cumpărate și din Viena. Ion Baciu, producător de produse tradiționale și ecologice, este în tratative pentru deschiderea unui magazin în capitala Austriei


Intră acum și în grupul de

Produsele din Bucovina vor putea fi cumpărate și din magazine din Viena, iar unul dintre cei care se află deja în tratative pentru deschiderea unui magazin este Ion Baciu, producător de produse tradiționale și ecologice, cunoscut pentru marca „La Baciu”.

Anunțul a fost făcut, vineri, de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, la deschiderea Târgului de Toamnă „Produs în Bucovina”.

Flutur a reamintit că Asociația „Produs în Bucovina” a fost prezentă în această primăvară cu ocazia evenimentului „Bucovina salută Viena” și că a lăsat o impresie puternică în rândul vienezilor.

„Primarul Vienei spunea atunci că vrea să deschidem magazine. Eu mă bucur că sunt deja tratative, domnul Baciu și alții, să deschidă magazine în Viena să vândă aceste produse”, a spus Flutur.

El a explicat că și creșterea numărului de turiști din ultimii ani este și datorită Asociației „Produs în Bucovina” pentru că produsele membrilor asociației întregesc tabloul frumos al acestei zone.

Pentru că a fost un partener permanent al administrației județene pentru promovarea Bucovinei, Ion Baciu a primit, vineri, distincția „Meritul Bucovinei”.

Ion Baciu a primit distincția cu lacrimi în ochi și a mulțumit pentru aceasta. (T.B.)

 


Intră acum și în grupul de