IȘJ anticipează că în câțiva ani învățământul sucevean se va confrunta cu o criză mare de profesori


Intră acum și în grupul de

În 3-4 ani învățământul sucevean va începe să se confrunte cu o gravă problemă, și anume lipsa cadrelor didactice calificate. Potrivit inspectorului școlar general adjunct sucevean, Daniel Hrenciuc, odată cu ieșirea la pensie a cadrelor didactice, posturile vor rămâne libere și nu va avea cine să le ocupe.

„Trebuie să se dea șanse tinerilor să pătrundă în sistemul de învățământ, căci pensionarii pleacă. Trebuie găsite modalități de stimulare a tinerilor să urmeze aceste facultăți pentru că în 3-4 ani vor fi probleme”, a declarat Daniel Hrenciuc, precizând că, în perioada imediat următoare se anticipează o criză a profesorilor de matematică și biologie.

Adjunctul IȘJ Suceava a precizat că la nivelul instituției s-a constituit comisia de mobilitate a personalului didactic, după noua metodologie. Acesta a precizat că reglementarea cuprinde două modificări esențiale, respectiv desființarea nivelului de mediu și de regie.

„Cadrele vor putea trece de la mediul rural la cel urban și de la nivel gimnazial la cel liceal. Avem semnale că aceste modificări propuse de comisia paritară vor fi aprobate până în luna martie când încep pretransferările”, a spus Daniel Hrenciuc, adăugând că această măsură era una discriminatorie.
   
 


Intră acum și în grupul de