Placă aniversară dezvelită la fosta graniță dintre Ducatul Bucovinei și Regatul României. Ion Lungu: Suntem într-un loc istoric, la un moment istoric. Flutur: În această sută de ani orașul Suceava s-a schimbat în bine

O placă aniversară a fost dezvelită, marți dimineața, la fosta graniță dintre Ducatul Bucovinei și Regatul României, între cartierele Ițcani și Suceava, pe clădirea Centrofarm, la acest eveniment participând elevi, tineri, reprezentanți ai Consiliului Județean Suceava, ai Primăriei Suceava, consilieri locali din toate formațiunile politice, iar dintre parlamentari a fost prezent deputatul PNL de Suceava Ioan Bălan.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat că această placă aniversară a fost montată exact unde a fost granița între Regatul României și Ducatul Bucovinei.

„Suntem într-un loc istoric la un moment istoric, când sărbătorim 100 de ani de la unirea Bucovinei cu România”, a spus Ion Lungu.

Pe această placă aniversară a fost înscris următorul text:

„Astăzi, 28 noiembrie 2018 se împlinesc 100 de ani de la Unirea Bucovinei cu România. Spuneți generațiilor viitoare că aici a fost granița între Ducatul Bucovinei și Regatul României.

Grănicerii și jandarmii care asigurau paza pe frontiera Bucovinei l-au întâmpinat pe generalul Iacob Zadik, comandantul Diviziei 8, având în subordine Regimentele 16, 29 și 37 Infanteri și-au deschis drumul spre Congresul General al Bucovinei din Sala Sinodală a reședinței mitropolitane din Cernăuți unde s-a votat unirea Bucovinei cu România”.

 

Primarul Ion Lungu a declarat că istoria spune că acest moment a fost foarte important deoarece la Cernăuți era haos, ucrainenii ocupaseră Cernăuțiul și până și Vășcăuțiul spre Siret și aveau intenția să vină spre Suceava să ia anumite localități, care erau preponderent ucrainene să le treacă în subordinea lor.

El a aminitit că Iancu Flondor a făcut apel autorităților române, guvernului și atunci s-a decis trimitearea generalului Iacob Zadik care a trecut frontiera în data de 9 noiembrie.

Acesta a ajuns în 8 noiembrie 1918 la Burdujeni, iar în data de 9 noiembrie a trecut prin această zonă  și a trecut prin Siret spre Cernăuți unde a ajuns în 11 noiembrie.

Ion Lungu a subliniat că fără niciun foc de armă ucrainenii s-au retras, iar generalul Zadik a impus ordinea în Cernăuți și a creat premisele unirii Bucovinei cu România.

„E bine să se știe istoria. Astăzi, chiar dacă nu mai este România cea mare, noi trebuie să ne bucurăm aici, la Suceava, că jumătate din Bucovina este în România și mai mult, capitala Bucovinei din România este Suceava”, a spus Lungu.

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur a declarat că este un moment emoționant.

„Îmi aduc aminte că în urmă cu 10 ani, când împlineam 90 de ani de la Unirea Bucovinei cu Țara, am marcat momentul și am simulat intrarea cu trupe, cu armata, în Suceava, apoi am citit la Palatul Administrativ Moțiunea Unirii”, a spus Flutur care a mulțumit primarului Ion Lungu pentru parteneriatul în cadrul acțiunilor de marcare a centenarului unirii.

„Sper aici, chiar dacă vor dispărea clădirile, să rămână măcar o bornă pentru istorie, să știe tinerii, pentru că e o pagină de istorie. Cândva, aici, a fost o graniță. Dincolo de graniță era Ducatul Bucovinei care 143 de ani a fost sub stăpânirea Imperiului Austro-Ungar”, a spus Flutur.

El a arătat că la o sută de ani se poate spune că s-au omogenizat lucrurile.

„Vreau să fiu foarte corect: Suceava, orașul care este format din vechiul oraș Suceava și Burdujeni, în suta asta de ani a suportat modificări în bine.  Dacă mă uit la ultimii 20-25 de ani, investițiile făcute în Suceava în infrastructură, apă, canalizare, drumuri și confortul oamenilor în general, eu cred că trebuie să recunoaștem și să apreciem eforturile celor care au condus municipiul Suceava și avantajele pe care le avem că suntem în Uniunea Europeană”, a declarat Gheorghe Flutur. (T.B.)

Centrofarm Suceava, fosta granita a Bucovinei!

Gepostet von NewsBucovina.ro am Montag, 26. November 2018