Acasă Actualitate Ministrul Culturii cere autorităților sucevene să sprijine păstrarea patrimoniului din Bucovina

Ministrul Culturii cere autorităților sucevene să sprijine păstrarea patrimoniului din Bucovina


Intră acum și în grupul de

Aflat joi la Gura Humorului, unde a participat la Seminarul Național de Turism, ministrul Culturii, Toader Paleologu, a declarat că apărarea patrimoniului va aduce mai mult pe termen lung și a solicitat autorităților sucevene să sprijine acțiunile ministerului în vederea păstrării patrimoniului important din Bucovina. „Vă rog să acționăm împreună. Să arătăm că apărând patrimoniul aducem bani”, a spus Paleologu, care a arătat că, de fapt, cultura aduce foarte mulți bani la buget în comparație cu cât primește. Totodată, el a ținut să precizeze că primele două ieșiri în teritoriu de la preluarea mandatului le-a făcut în Bucovina, care după opinia sa este „o zonă extraordinară”.

Paleologu a subliniat că imediat după Anul Nou a fost în Bucovina și a constatat că în zona Sucevița, nimic nu era urât, nu era nimic discordant. Pe de altă parte, ministrul Culturii a arătat că în ultima perioadă sunt „prea multe devastări”, vorbind de „urâciunea pustiirii”, când a constatat că un bloc de beton este construit lângă Turnul Lăpușneanu din municipiul Suceava, totodată fiind nemulțumit și că în zona centrală a municipiului reședință de județ, Curtea Domnească a devenit o groapă de gunoi.



„Nu vă lăsați corupți de tentațiile lumii de azi. Câștigi mult pe termen lung dacă păstrezi patrimoniul”, a spus ministrul Culturii, arătând că experiența altor orașe europene dovedește că se pot face bani din investiții în păstrarea patrimoniului.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version