Intră acum și în grupul de
Președintele executiv al PNL Suceava, Valică Gorea, care deține funcția de președinte al Agenției Nucleare, a declarat, vineri, într-o conferință de presă,că Ordonanța 230/2008 a Guvernului Boc, privind cumulul pensiilor cu venituri salariale, a fost o decizie „pripită și nefundamentată. Gorea a recunoscut ulterior că el cumulează venituri din indemnizația de președinte al AN și din pensie. Gorea a spus că are pensie la limita de vârstă și cu cotizația completă și o indemnizație decentă, fără sporuri.
„Am o pensie mizerabilă, de 19 milioane de lei vechi, la 54 de ani vechime, calculați cu grupa I de muncă”, a arătat Gorea, care a adăugat că indemnizația de președinte al AN este de 48 de milioane de lei vechi. El a mai spus că specialiști în domeniul nuclear nu se găsesc pe toate drumurile și consideră că nu este normală interzicerea cumulării pensiei cu alte venituri în condițiile în care e nevoie de specialiști în unele domenii.