Preşedintele CJ vrea ca turiştii să-şi petreacă mai mult timp în Bucovina


Intră acum și în grupul de

Şeful deliberativului judeţean sucevean, Gheorghe Flutur, a declarat marţi, în cadrul unei dezbateri privind strategia de turism a judeţului că promovarea Bucovinei constiuie o prioritate pentru Ministerul Turismului, asigurând că autorităţile judeţene vor încuraja acţiunile care vor face ca turiştii să se simtă bine în Bucovina.

Flutur a ţinut să precizeze că turismul este una din principalele ramuri economice ale judeţului, arătând că Bucovina se bucură şi de sprijinul Ministerului Turismului, care va înfiinţa în Suceava o structură descentralizată. El a menţionat totodată că în municipiul reşedinţă de judeţ va fi înfiinţat şi un Centru de informare turistică, în baza unui proiect finanţat de UE. “Scopul strategiei noastre de turism este ca ceea ce s-a investit în turism să producă şi să facă profit, iar cei care vin să se simtă bine.” a spus preşedintele CJ Suceava, adăugând că în judeţ sunt peste patru sute de unităţi de cazare cu aproximativ 12.000 de locuri.

Pe de altă parte, Flutur s-a arătat îngrijorat că durata medie de ședere a unui turist în județul Suceava este de 2-3 zile și a cerut specialiștilor în turism să identifice modalitățile de a-i face pe turiști să-și petreacă mai mult timp în zonă. „Să vedem ce trebuie să încurajăm ca oamenii să se simtă bine și să stea mai mult”, a declarat șeful administației județene sucevene. El consideră că este nevoie de mai multă organizare, CJ Suceava trebuind să gândească „joncțiunea” între cei care oferă servicii de turism și cei care organizează evenimente culturale. De asemenea, Flutur a subliniat faptul că vor trebui promovate mai bine mănăstirile și celelalte obiective culturale din județ, dar și pus în valoare patrimoniul existent.

Președintele Consiliului Județean Suceava a anunțat că, de Paști, dorește să fie început proiectul „Iacob’s weg” (Drumul lui Iacob), de pelerinaj religios între Viena și Suceava, ce urmează să fie realizat în colaborare cu autoritățile austriece. Flutur a cerut primarilor prezenți să încurajeze „turismul de familie”, prin care familii din comune sau orașe sucevene să petreacă o vacanță în locuințe ale unor familii din localități înfrățite din alte țări, acestea urmând să vină să locuiască în acea perioadă în Bucovina.

 


Intră acum și în grupul de