Incendiu de la un aragaz nesupravegheat

În bucătăria unei humorence a izbucnit duminică după-amiază un incendiu, flăcările pornind de la un aragaz nesupravegheat. Astfel, după anunţarea incendiului, la ora 16:13, la locuinţa Elenei C., din municipiul Gura Humorului, str. Bucovinei, Garda de Intervenţie Gura Humorului a intervenit cu o autospecială pentru localizarea şi stingerea incendiului.
Când echipajul de pompieri a ajuns la faţa locului ardea mobilierul şi hota din bucătărie, existând pericolul de propagare la întreaga locuinţă.
Focul a fost stins la ora 16.40, în incendiu fiind distruse două dulapuri de bucătărie (fabricate din lemn) şi hota. De asemenea s-au degradat pereţii interiori ai bucătăriei. Pagubele sunt estimate la doar 500 lei.
În urma rezultatului cercetărilor a reieşit că incendiul a izbucnit din cauza aparatului de gătit (aragaz) lăsat nesupravegheat. Pompierii au salvat casa de locuit, în valoare de cca 100.000 lei.