IŞJ vrea un sediu nou pentru Casa Corpului Didactic

Pe lista de investiţii de anul acesta, IŞJ Suceava a propus spre aprobare Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovaţiei construirea unei noi clădiri pentru Casa Corpului Didactic „George Tofan” Suceava, care va fi ridicată la Şcheia, în acelaşi perimetru cu campusul propus a se construi tot acolo, a anunţat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, Petru Carcalete.
Clădirea în care funcţionează Casa Corpului Didactic Suceava are o vechime de peste 100 de ani, aparţine patrimoniului Primăriei Suceava şi este administrată de Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava.
Este o clădire plină de fisuri, cu risc de prăbuşire, a cărei reabilitare ar fi costat cam aceiaşi bani care s-ar cheltui pentru una nouă, circa 20 miliarde lei vechi. CCD funcţionează din 1990 în clădirea respectivă.