În judeţ vor fi înfiinţate depozite temporare de deşeuri

În vederea gestionării deşeurilor din judeţ, autorităţile judeţene sucevene au identificat împreună cu reprezentanţi ai Ministerului Mediului, soluţia înfiinţării unor depozite temporare în care să fie stocate deşeuri timp de maxim un an de zile, în condiţiile în care, de la mijlocul anului vor mai rămâne în funcţiune patru gropi de gunoi.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Daniel Cadariu, a arătat luni că peste 170 de gropi de gunoi din localităţile rurale ale judeţului Suceava urmează să fie închise din data de 16 iulie, în condiţiile în care nu au fost înfiinţate cele două depozite ecologice din judeţ prevăzute în Acordul de aderare la UE. „Termenul de conformare pentru gropile de gunoi existente în mediul rural este 16 iulie 2009. Soluţia identificată prevede construcţia unor depozite temporare în care să fie stocate deşeurile pe o perioadă de maxim un an”, a spus Cadariu.

El a recomandat consiliilor locale din judeţ să-şi prevadă în buget sume pentru depozitele ecologice temporare. Vicepreşedintele CJ Suceava a arătat că aceste depozite pot fi construite, în comun, de maxim patru localităţi rurale şi trebuie să fie prevăzute cu compartimente în vederea colectării selective a deşeurilor care apoi să poată fi transferate în gropile ecologice ce se vor construi în judeţ prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu. Totodată, Cadariu şi-a exprimat încrederea că lucrările de construcţie a depozitelor ecologice din judeţ, estimate la 42 de milioane de euro, vor începe în toamna acestui an, arătând că la mijlocul lunii martie urmează să fie finalizat studiul de fezabilitate, după ce master-planul de gestionare a deşeurilor a fost aprobat de CJ Suceava în noiembrie 2008. „Planul prevede închiderea gropilor de gunoi, staţii de transfer şi construcţia noilor depozite ecologice”, a spus Cadariu, precizând că, în paralel, se studiază ofertele mai multor investitori ce doresc realizarea de unităţi de procesare a deşeurilor prin incinerare, piroliză sau gazeificare.