Incendii de la coşurile de fum, în Berchişeşti şi Fălticeni

Două începuturi de incendii înregistrate la sfârşitul săptămânii au avut drept cauză scânteile provenite de la coşurile de fum necurăţate. Potrivit ISU „Bucovina” Suceava, Garda de intervenţie Gura Humorului a intervenit sâmbătă la prânz cu o autospecială pentru localizarea şi stingerea unui incendiu izbucnit la locuinţa Vioricăi J., din localitatea Berchişeşti. Incendiul a fost anunţat la ora 13:19, iar la sosirea echipajelor la locul intervenţiei ardea funinginea din interiorul coşului de fum, existând pericolul de propagare la întreaga casă de locuit.
Incendiul a fost lichidat la ora 14:10, în limitele găsite.
A ars funinginea din interiorul coşului de evacuare a fumului.Din primele cercetări a rezultat că incendiul a izbucnit din cauza scânteilor provenite din interiorul coşului de fum necurăţat.
Pompierii au salvat casa de locuit, în valoare de aproximativ 20.000 lei.

Cu o zi înainte, la ora 10:42 a fost anunţat un incendiu asemănător în Fălticeni. Astfel, Detaşamentul de Pompieri Fălticeni a intervenit cu o autospecială la locuinţa lui Daniel M., din municipiul Fălticeni, str. Ion Creangă.
Când pompierii fălticeneni au ajuns la adresa menţionată, ardea funinginea din interiorul coşului de fum, existând pericolul de propagare la întreaga casă de locuit.
Flăcările au fost stinse imediat, acţiunea fiind încheiată la ora 11:05, în limitele găsite.
Şi în acest caz cercetările au arătat drept cauză a incendiului scânteile provenite din interiorul coşului de fum necurăţat.
Pompierii au salvat casa de locuit, în valoare de aproximativ 250.000 lei.

În ambele cazuri nu au fost victime omeneşti şi nici nu s-au semnalat pagube materiale.