Specialiști din Germania, Italia sau Turcia vin la SJU Suceava la primul Simpozion regional multidisciplinar de tehnici endovasculare. Sesiunile principale vor avea ca tematică accidentul vascular cerebral ischemic acut și ischemia critică a piciorului persoanei cu diabet


Intră acum și în grupul de

Societatea de Neuroradiologie și Radiologie Intervențională din România (SNRIR), în parteneriat cu Academia de Știinte Medicale și Universitatea de Medicină  și Farmacie “Grigore T. Popa” Iași,  organizează, în perioada 4-5 aprilie 2019, la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, primul Simpozion regional multidisciplinar de tehnici endovasculare.

Evenimentul este adresat comunității medicale și științifice și se bucură de participarea unor specialiști de renume internațional în domeniul radiologiei intervenționale, printre care prof. univ dr. Muzaffer Olcay Çizmeli, profesor de radiologie în cadrul Acibadem University, Turcia, dr. Mariano Palena, directorul departamentului de radiologie intervențională al Policlinicii Abano Terme, Italia și dr. Rolf Dammrau, chirurg cardiovascular, Dueren, Germania.

Potrivit organizatorilor, simpozionul își propune să aducă în atenția publicului subiecte de interes pentru specialiștii în radiologie intervențională și domeniile conexe, astfel că sesiunile principale vor avea ca tematică accidentul vascular cerebral ischemic acut și ischemia critică a piciorului persoanei cu diabet – realitatea din sistem și subfinanțarea procedurilor endovasculare.

În cadrul celei de-a doua zi a evenimentului, va avea loc prezentarea de către Academia de Știinte Medicale a proiectului “Dezvoltarea infrastructurii publice de cercetare, dezvoltare și crearea de noi infrastructuri” – faza 2. Co-finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională, proiectul își propune creșterea capacității de cercetare-dezvoltare în domeniul angiografiei a 17 unități medicale din România din cadrul clusterului emergent AngioNET.

Totodată, în cadrul simpozionului va fi lansat noul website al Societății de Neuroradiologie și Radiologie Intervențională, www.snrir.ro, o platformă online ce are rolul de a oferi educație și formare continuă pentru membrii săi, pentru alți medici și oameni de știință cu implicare și interes în radiologia intervențională, precum și de a veni în sprijinul pacienților, prin oferirea de informații despre procedurile de radiologie intervențională și afecțiunile ce pot fi astfel tratate, și realizarea unei bazei de date de contact a specialiștilor din acest domeniu din România.

Printre partenerii științifici ai simpozionului se numără Asociația de Podiatrie, Societatea Română de Diabet, Nutriție, Boli Metabolice, Societatea de Neurologie din România, Societatea Română de Cardiologie, Societatea Română de Chirurgie Vasculară, Universitatea Acibadem și Societatea de Radiologie și Imagistică Medicală din România.

Societatea de Neuroradiologie și Radiologie Intervențională din România este o organizație științifică și profesională înființată în anul 2007, al cărui scop principal este sprijinirea și stimularea activității medicilor radiologi și imagiști, pentru ridicarea nivelulul calitativ și știintific, prin participarea la manifestări știintifice. În prezent, SNRIR are în componență peste 200 de membri cu viziune pentru performanța în aria de diagnostic și tratament neuroradiologic/ endovascular. 

Radiologia intervenţională este o ramură a radiologiei, specializată în diagnosticul şi tratamentul unei game largi de afecţiuni prin tehnici minim invazive.

Procedurile RI oferă noi opțiuni de tratament pentru multe afecțiuni, permițând pacienților să fie tratați cu un risc mai mic și să rămână în spital un timp mai scurt.

Neuroradiologia intervențională cuprinde diagnosticul și tratamentul endovascular al patologiei neurologice (accident vascular ischemic acut – STROKE), malformațiilor vasculare cerebrale și spinale.

În România, radiologia intervențională se practică cu precădere în centrele universitare din București, Iași, Târgu Mureș, Cluj-Napoca, Timișoara, Suceava, Sibiu, Brașov, dar și în unele spitale de stat și clinici private. (C.P.)


Intră acum și în grupul de