Altercaţie în baia unei discoteci din Straja


Intră acum și în grupul de

Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Straja au fost sesizaţi duminică, la ora 00:30, prin „SNUAU 112”, despre faptul că J. GHEORGHE, în vârstă de 30 ani localnic, se află căzut în zona unui market de pe raza localităţii, fiind victima unei agresiuni. Potrivit IPJ Suceava, s-a stabilit că în seara precedentă, în jurul orelor 23:30, victima se afla într-o discotecă organizată în Straja, iar când a intrat în baie, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi a unui conflict spontan, a fost lovit în zona capului de minorul B. I., în vârstă de 16 ani, în cădere lovindu-se de chiuveta aflată în apropiere.
Bărbatul a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Municipal Rădăuţi, fiind redirecţionat la Spitalul Judeţean Suceava în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate şi a efectuării unui consult neurologic. I s-a stabilit diagnosticul: „plagă contuză fronto-parietală dreapta, traumatism cranio-cerebral prin agresiune, scurtă pierdere cunoştinţă”, neputând fi stabilit în primă fază numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare.
Administratorului discotecii i s-a întocmit dosar penal pentru lipsă personal propriu pentru asigurarea ordinii publice.


Intră acum și în grupul de