Angajaţii DGASPC îşi vor primi sporurile salariale abia la anul

Sporurile salariale obţinute prin hotărâri judecătoreşti de angajaţii Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava vor fi achitate începând din 2010, a anunţat joi, preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, precizând că efortul bugetar al judeţului pentru a acoperi aceste sporuri se ridică la şase milioane de lei. Şeful administraţiei judeţene sucevene a declarat într-o conferinţă de presă, că a discutat cu sindicatele, în special din sectorul de protecţie socială şi că le-a cerut acestora „cumpătare” în ceea ce priveşte drepturile salariale, arătând că vor trebui să se încadreze în limitele bugetului.

Potrivit lui Flutur, după solicitările reprezentanţilor sindicali, creşterile salariale s-ar ridica la 40-50 la sută. „Indiferent de numărul de agitatori, trebuie să fim rezonabili”, a spus preşedintele CJ, făcând totodată şi un apel la revizuirea sporurilor angajaţilor din sistemul de protecţie socială, astfel încât să beneficieze de aceste sporuri doar persoanele care lucrează în condiţii grele şi nu toţi salariaţii. Flutur a mai menţionat că la mijlocul anului doreşte restructurarea activităţii de protecţie socială, fiind cea mai mare instituţie de acest gen din ţară, cu peste două mii de angajaţi şi care consumă peste 40 la sută din bugetul CJ Suceava.