Proiectil exploziv, depistat în timpul unor săpături în municipiul Câmpulung Moldovenesc


Intră acum și în grupul de

În timp ce efectuau săpături pe un teren din Câmpulung Moldovenesc, mai multe persoane au găsit un proiectil neexplodat. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” Suceava, miercuri, la ora 14:55, prin serviciul 112 a fost anunţată existenţa muniţiei, astfel că Echipa pirotehnică a intervenit cu o autospecială pirotehnică pentru identificarea, ridicarea, transportul şi depozitarea unui element de muniţie neexplodată (proiectil exploziv calibru 45mm), descoperit cu ocazia efectuării unor săpături pe un teren proprietate privată din municipiul Câmpulung Moldovenesc, strada Dimitrie Cantemir nr. 4.

Muniţia a fost transportată în condiţii de maximă siguranţă, fiind depozitată provizoriu până la distrugerea controlată într-un poligon autorizat.
Misiunea de asanare s-a încheiat la ora 16:10.
Ca urmare a producerii evenimentului, nu s-au înregistrat victime omeneşti sau pagube materiale.


Intră acum și în grupul de