Accident de circulaţie pe Calea Unirii

Pe Calea Unirii, sâmbătă dimineaţă a avut loc un accident de circulaţie, imediat la faţa locului sosind echipajul SMURD şi Descarcerarea. Potrivit IPJ Suceava, sâmbătă, în jurul orelor 09:15, pe Calea Unirii din municipiul Suceava, O. AUREL de 56 ani localnic, în timp ce conducea un autoturism, din cauza neatenţiei, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu o autoutilitară, condusă din sens opus de B. ALEXANDRU, în vârstă de 34 ani, din Gura Humorului. După impact, autoturismul a fost proiectat pe sensul său de mers iniţial, unde a acroşat uşor un alt autoturism, condus de B. ELENA, în vârstă de 50 ani din localitate.
După producerea accidentului, O. AUREL are nevoie de 15-20 de zile de îngrijiri medicale, O. LILIANA, în vârstă de 54 ani, de 7-9 zile şi minorul R. R. de 5 ani, 4-5 zile, cei din urmă fiind pasageri în autoturismul vinovat de producerea accidentului.
Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative pentru toţi, după care li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Detaşamentul de Pompieri Suceava a intervenit cu o autospecială de descarcerare şi un modul SMURD la accidentul rutier. Echipajul de descarcerare a balizat zona şi a asigurat accesul rapid către victime. Echipajul SMURD a acordat primul ajutor răniţilor şi i-a transportat la ambulanţe. S-au luat măsurile de siguranţă specifice în astfel de cazuri (deconectarea bornelor de la baterie şi verificarea eventualelor scurgeri de carburant).