Două posturi vacante de medic şef de secţie şi unul de farmacist şef, scoase la concurs de Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc. Pentru trei posturi de medic specialist în specialităţile pediatrie, chirurgie şi medicină de urgenţă urmează să se organizeze examen

Managerul Spitalului municipal Câmpulung Moldovenesc, medicul Cătălin Săndulescu, a declarat pentru NewsBucovina că unitatea spitalicească organizează concurs pentru ocuparea posturilor de medic şef al Secţiei de Chirurgie Generală, Secţiei de Obstetrică Ginecologie, Secţiei de Recuperare,Medicină fizică şi Balneologie, precum şi a postului de farmacist şef al farmaciei cu circuit închis.

El a explicat că perioada de interimat la conducerea secţiilor respective se încheie şi în aceste condiţii urmează să se organizeze concurs pentru ocuparea acestor funcţii.

Managerul Spitalului municipal Câmpulung Moldovenesc a precizat că pentru ocuparea acestor funcţii vor fi organizate concursuri după examenele pentru ocuparea unor posturi de medic specialist în specialităţile chirurgie generală şi medicină de urgenţă, prevăzute să aibă loc în prima decadă a lunii iulie.

El a arătat că postul pentru farmacist specialist în specialitatea farmacie clinică a fost deja ocupat prin concurs, iar postul de medic specilist pediatru va fi organizat în data de 26 iunie.(L.B.)

loading...