Guvernul a aprobat HG prin care declară proiectul magistralei de gaz spre Vatra Dornei de importanță națională, așa cum a solicitat de mai multe ori președintele CJ Suceava pentru deblocarea investiției. Gheorghe Flutur: Salut decizia care vine târziu, dar este foarte necesară pentru Vatra Dornei

Guvernul a adoptat, miercuri după amiaza, o Hotărâre de Guvern prin care declară proiectul de investiții „Conducta de transport gaze naturale Pojorâta – Vatra Dornei ca proiect de importanță națională în domeniul gazelor naturale”, ca soluție pentru a rezolva problema terenul aferent investiției.

Soluția a fost propusă de președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, în urmă cu câteva luni.

„În ședința de Guvern din această după amiază, Hotărârea de Guvern referitoare la declararea de importanță națională a conductei de gaz metan spre Vatra Dornei a trecut”, a declarat Flutur pentru News Bucovina.

El a salutat această decizie a Guvernului.

„Salut această decizie care vine târziu, dar este foarte necesară pentru Vatra Dornei”,a spus președintele Flutur.

El a arătat că urmează să fie emisă autorizația de construire de Ministerul Energiei și apoi Transgaz urmează să înceapă lucrările cu toate forțele pentru a ajunge gazul natural și la Vatra Dornei.

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, marți, că speră că în urma demersurilor făcute de el, în prima ședință de Guvern se va aproba Hotărârea privind declararea proiectului de investiții „Conducta de transport gaze naturale Pojorâta – Vatra Dornei ca proiect de importanță națională în domeniul gazelor naturale”, ca soluție pentru a rezolva problema terenului aferent investiției.

Reamintim că Gheorghe Flutur a elaborat,în ultima perioadă, împreună cu specialiști ai CJ Suceava, nota de fundamenatre cu argumentele pentru ca această investiție să fie de importanță națională.

Astfel, se va realiza conectarea magistralei de gaz natural cu Ardealul și se va închide inelul pe partea de nord a țării, dar în același timp magistrala este necesară pentru ca în această parte a țării, în apropiere de Ucraina, să existe această sursă de energie pentru nevoile populației și a industriei care începe să se pună pe picioare.

Președintele Flutur a a explicat că zona se dezvoltă, în special în ceea ce privește industria alimentară, cu prelucrarea laptelui, a cărnii, a fructelor și ciupercilor, a apelor minerale și este necesară magistrala de gaz natural.

Lucrările la conducta magistrală Frasin-Vatra Dornei, pe tronsonul Pojorâta – Vatra Dornei, de 33 de kilometri au fost începute de Transgaz în anul 2003 şi s-a lucrat pe o distanţă de 9,2 kilometri după care au fost stopate din cauza problemelor legate de  traversarea fondului forestier, teren care este în litigiu între RNP Romsilva și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.(N.B.)

loading...