Jandarmeria Suceava face precizări în cazul echipajului de jandarmi atacat de urs la Broșteni și arată că ursul împușcat nu a mai fost găsit la locul incidentului

Inspectoratul Județean de Jandarmi Suceava explică într-un comunicat de presă cum s-au derulat evenimentele, sâmbătă seara, la Broșteni, când un echipaj de jandarmi montani a fost atacat de un urs și neagă că jandarmii sunt responsabili de dispariția animalului împușcat.

Astfel, potrivit comunicatului, sâmbătă, 6 iulie , în jurul orei 21.50, un echipaj din cadrul Postului de Jandarmi Montan Broșteni, aflat în misiune de patrulare la marginea satului Holda, la limita dintre zona locuită și zona împădurită, a fost atacat de un urs.

IJJ precizează că misiunea jandarmilor viza menținerea ordinii și liniștii publice și prevenirea și combaterea faptelor antisociale inclusiv a contravențiilor și infracțiunilor la regimul silvic.

Unul dintre jandarmi, în vârstă de 38 de ani, a fost mușcat în zona umărului drept și a suferit leziuni provocate de ghearele animalului în zona umărului și piciorului drept, precum și în zona abdomenului, menționează IJJ Suceava care subliniază că atacul s-a produs rapid, fără ca jandarmul atacat sau colegul de patrulă să aibă timpul necesar de a utiliza alte mijloace de apărare sau îndepărtare a animalului prin măsuri preventive, viața jandarmului fiind pusă în pericol iminent.

Celălalt jandarm a acționat pentru salvarea colegului său și a făcut uz de armă, trăgând cu pistolul din dotare.

„Având în vedere situația înregistrată și faptul că jandarmul rănit avea mai multe leziuni și sângera abundent, colegul acestuia a luat decizia transportării către unitatea medico-socială din orașul Broșteni cu autovehiculul din dotarea postului montan, solicitând totodată sprijin medical prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112. În momentul începerii deplasării, animalul a rămas la locul incidentului”, se arată în comunicat.

Totodată, IJJ Suceava adaugă că în orașul Broșteni, jandarmii s-au întâlnit cu un lucrător din cadrul Poliției Orașului Broșteni, căruia i-au comunicat situația înregistrată, iar după ce jandarmul rănit a fost urcat în ambulanță în vederea transportării către Spitalul Județean de Urgență Suceava, conform deciziei luate de personalul medical, colegul acestuia și un ofițer din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava, ajuns între timp în Broșteni, s-au deplasat la locul producerii incidentului, însă ursul nu se mai afla acolo.

Jandarmul rănit a fost operat în scurt timp după ce a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Suceava și a beneficiat de investigații și tratament de specialitate, în prezent fiind internat în această unitate medicală.

„Menționăm că în cadrul declarațiilor de presă, reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava nu au oferit informații privind activitatea desfășurată de instituțiile competente să facă cercetări în acest caz, talia animalului sălbatic sau cauzele dispariției acestuia, iar informațiile și concluziile (inclusiv sugerarea faptului că jandarmii sunt responsabili pentru dispariția animalului) prezentate de unul din mijloacele on-line de informare la nivel local, preluate ulterior și de alte publicații, sunt neconforme cu realitatea”, se subliniază în comunicat.(N.B.)