Poliția Suceava: Nouă autovehicule cu care se efectua transport ilegal de persoane în județ au fost indisponibilizate de polițiști


Intră acum și în grupul de

Poliția Județeană Suceava a dispus, în ultimele patru zile, indispobilizarea unui număr de nouă autovehicule cu care se efectua transport ilegal de persoane în cadrul acțiunii naționale inițiate la propunerea ministrului interimar de Interne, Mihai Fifor, despre care News Bucovina a anunțat.

Astfel, potrivit IPJ Suceava, în urma acțiunii, în județ au fost imobilizate 9 autovehicule și au fost retrase 8 certificate de înmatriculare.

Imagine ilustrativă

Au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale la O.U.G. nr. 195/2002 și la Legea 38/2003 și, de asemenea, au fost controlate peste 500 de vehicule și au fost testați cu apartul etilotest 171 de șoferi.  

În perioada 1 – 4 august 2019, la nivel național, în cadrul acțiunii pentru depistarea celor care efectuează transport neautorizat de persoane, polițiștii au depistat 244 de autovehicule ce efectuau, în mod ilegal, transport contra-cost de persoane, fiind dispuse 201 imobilizări de autovehicule folosite de „pirați”.

Polițiștii au controlat 21.291 de autovehicule și 13 societăți comerciale, fiind constatate 123 de infracțiuni (6 de natură economică, 80 la regimul circulaţiei rutiere și 37 alte feluri).

De asemenea, au fost aplicate 4.032 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 1.155 la O.U.G. nr. 195/2002, 371 la Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, 106 la O.U.G nr. 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto şi 2.400 de sancțiuni contravenționale la alte acte normative.

Totodată, au fost efectuate 7.564 de testări cu etilotestul, fiind reținute 21 de permise de conducere şi retrase 223 de certificate de înmatriculare.

În activități, alături de polițiști rutieri, de ordine publică, de investigarea criminalității economice și de la transporturi, au fost angrenați și specialiști ai Registrului Auto Român și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă.

La nivel naţional, acţiunile pentru combaterea ilegalităților din domeniu continuă.(N.B.)


Intră acum și în grupul de