Arderi necontrolate la Crucea şi Cotârgaşi


Intră acum și în grupul de

Pompierii Detaşamentului din Vatra Dornei au intervenit miercuri, la stingerea a două incendii de vegetaţie uscată. Prin serviciul 112, la ora 14:06 a fost anunţat un incendiu izbucnit la vegetaţia uscată de pe o pajişte ce aparţine Consiliului Local Crucea, în locul numit Pârâul Leşului. Astfel, pompierii dorneni împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Crucea au intervenit pentru localizarea şi stingerea focului. Potrivit ISU „Bucovina” Suceava, la sosirea gărzii de intervenţie ardea vegetaţia uscată, existând posibilitatea de propagare la fondul forestier învecinat.

Focul a fost stins la ora 18.00, fiind distruse 13 ha de vegetaţie uscată şi un fânar, construit din lemn, pe o suprafaţă de aproximativ 12 mp.

Din primele cercetări a rezultat că incendiul a izbucnit din cauza folosirii focului deschis pentru igienizarea terenului, lăsat nesupravegheat.
Pompierii au salvat fondul forestier şi alte două fânare, în valoare de aproximativ 100.000 lei.

La ora 14.24, pompierii dorneni împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă şi Ocolul Silvic Broşteni au intervenit pentru localizarea şi stingerea unui incendiu izbucnit la vegetaţia uscată de pe terenuri ce aparţin mai multor locuitori ai satului Cotârgaşi, comuna Broşteni.

Când pompierii au ajuns la faţa locului, ardea vegetaţia uscată şi resturi de exploatare forestieră, existând posibilitatea de propagare la pădurea din apropiere. Incendiul a fost lichidat la ora 18.30, arzând vegetaţia uscată şi resturi de exploatare forestieră de pe o suprafaţă de aproximativ 4 ha.

Şi în acest caz incendiul a izbucnit din cauza folosirii focului deschis pentru igienizarea terenului, lăsat nesupravegheat. Pompierii au salvat fondul forestier.


Intră acum și în grupul de