Intră acum și în grupul de
Patru persoane printre care şi doi copii au fost accidentaţi marţi, după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat. Potrivit IPJ Suceava, marţi, în jurul orelor 16.45, pe DJ 290 în afara localităţii Fântânele, N. Ionuţ, de 18 ani din localitate, în timp ce conducea un autoturism, ajungând la intersecţia cu drumul neclasat care face legătura cu satul Stamate, întrucât nu s-a asigurat în mod corespunzător la efectuarea manevrei de depăşire a unui moped ce se deplasa pe aceeaşi direcţie de mers, condus de U. Romică, de 43 ani, din comuna Fântânele şi ca urmare a vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a ieşit în decor, unde s-a răsturnat. Nu a existat contact între moped şi autoturism.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto şi a încă trei persoane pasageri în autoturism, care au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” – Suceava în vederea acordării îngrijirilor medicale, ocazie cu care li s-au stabilit următorul diagnostic: N. Ionuţ „traumatism umăr stâng”, necesitând pentru vindecare un număr de 10 – 12 zile de îngrijiri medicale, fără a rămâne internat în spital, P. Dumitru, de 58 ani, din comuna Vereşti „plagă contuză vertex, traumatism umăr drept”, necesitând pentru vindecare 20 – 25 de zile de îngrijiri medicale. Acesta a rămas internat pentru investigaţii suplimentare.
De asemenea, în urma accidentului au mai fost răniţi minorii F. R., de 6 ani, din comuna Fântânele „TCC, escoriaţii parietale-dreapta, contuzie abdominală”, necesitând pentru vindecare un număr de 5 – 7 zile de îngrijiri medicale, fără a rămâne internat în spital şi F. A., de 10 ani, din comuna Fântânele, „policontuzionat prin accident rutier, traumatism toracic anterior, traumatism genunchi drept şi gleznă dreapta, plagă contuză coapsă stângă”, necesitând pentru vindecare un număr de 10 – 15 zile de îngrijiri medicale, fără a rămâne internat în spital.
Conducătorul auto şi conducătorul mopedului au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Imediat după producerea accidentului la faţa locului a ajuns Detaşamentul de pompieri Suceava ce a intervenit cu un echipaj de descarcerare şi un modul SMURD. La sosirea echipajelor s-a constatat că un autovehicul marca BMW se afla ieşit în afara părţii carosabile, după ce se răsturnase de mai multe ori din cauza unei manevre de evitare. Echipajul de descarcerare a balizat zona iar paramedicii au acordat primul minorilor după care i-au transportat la spital pentru investigaţii amănunţite. S-au luat măsurile de siguranţă specifice în astfel de cazuri (deconectarea bornelor de la baterie, şi verificarea eventualelor scurgeri de carburant).
Intră acum și în grupul de