Intră acum și în grupul de
Duminică dimineaţă în jurul orei 7:00, cel care trebuia sa aibă grijă de copii i-a lăsat pe aceştia fără supraveghere, crezând că micuţii dorm fără nici un fel de probleme. Când s-a întors să-i verifice, a simţit fumul şi a încercat să intre în casă. După ce a deschis uşa, din pricina oxigenului, flăcările s-au extins şi au cuprins acoperişul casei, formată dintr-o singură încăpere.
Duminică, în jurul prânzului, părinţii celor trei copii nu ştiau de nenorocirea care s-a abătut asupra lor pentru că nici rudele şi nici vecinii din sat nu au nici cea mai vagă idee de cum ar putea să dea de ei. “Sunt plecaţi undeva la Piatra Neamţ, dar nu ştim sigur. Nu au semnal la telefonul mobil şi am sunat la Poliţie, dar nu ştiam exact localitatea”, susţineau vecinii copiilor decedaţi.
Din primele cercetări a rezultat că incendiul a izbucnit din cauza jarului căzut din sistemul de încălzit (sobă). Pompierii au salvat cinci clădiri învecinate, în valoare de circa 80.000 lei. Din primele estimări, pagubele sunt de aproximativ 6.000 lei.