A venit la Poliţie cu proiectilul exploziv în mână

Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava, condusă de maistrul militar Iulian Pentilescu, a intervenit joi după-amiază, cu o autospecială pirotehnică, pentru identificarea, ridicarea, transportul şi depozitarea unor elemente de muniţie, în oraşul Milişăuţi.

La ora 15:30, pirotehniştii au fost anunţaţi de către lucrătorii postului de Poliţie Milişăuţi, că la sediul lor s-a prezentat o persoană care a adus un element de muniţie. Echipa pirotehnică s-a deplasat la faţa locului, constatând că este vorba despre un proiectil exploziv calibrul 76 mm, în perfectă stare de funcţionare.

S-a cerut persoanei care a adus proiectilul să conducă profesioniştii la locul unde a fost descoperit, respectiv în curtea gospodăriei lui Daniel D. Acesta, împreună cu o echipă de muncitori, executa lucrări de amenajare a unei fântâni arteziene.

S-a securizat şi evacuat zona şi s-au desfăşurat operaţiunile specifice în astfel de cazuri. În urma cercetării şi detectării zonei, echipa pirotehnică a mai identificat şi ridicat două focoase artilerie şi 3 cartuşe infanterie calibrul 7,62 mm.
Toată muniţia găsită provine din al Doilea Război Mondial.

S-a detectat zona şi s-a constatat că nu prezintă un pericol iminent, fiindu-le pus în vedere proprietarului şi muncitorilor, ca în eventualitatea executării altor lucrări, să sesizeze lucrătorii postului de poliţie local sau Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, prin numărul 112, în vederea acordării de asistenţă tehnică de specialitate.

Muniţia a fost transportată în condiţii de maximă siguranţă, fiind depozitată provizoriu până la distrugerea controlată, într-un poligon autorizat.
ISU „Bucovina” Suceava reaminteşte populaţiei, pe această cale, câteva din regulile elementare care trebuiesc respectate în momentul descoperirii unor elemente de muniţie: ele nu trebuiesc atinse, lovite sau mişcate din locul lor, ci se va anunţa imediat echipa pirotehnică la numărul unic de urgenţă 112 sau lucrătorii postului de Poliţie cel mai apropiat.